În primele 5 luni ale anului
Scădere cu peste 10% a numărului
firmelor nou-înmatriculate în judeţul Suceava
> În comparaţie cu aceeaşi
perioadă a anului 2023, numărul firmelor incapabile să-şi onoreze obligaţiile
în termenul legal este mai mare cu 34,69%
> În 5 luni şi-au suspendat
activitatea cu 47,93% mai multe firme, numărul dizolvărilor fiind în creştere cu
22,84%, iar al radierilor cu 41,36%
În judeţul Suceava se înregistrează o tendinţa descendentă în ceea ce
priveşte constituirea şi înregistrarea de noi agenţi economici. Astfel, conform
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, până la începutul lunii iunie
2024, în judeţ au fost înmatriculate 1.271
de firme, cele mai multe, adică 980, fiind societăţi cu răspundere limitată
(SRL). Urmează, în ordine descrescătoare, 234 de persoane fizice autorizate
(PFA) nou-înregistrate, 52 de întreprinderi individuale (II) şi 5 întreprinderi
familiale (IF). Faţă de intervalul omolog al anului 2023, când în judeţ s-a
înregistrat un total de 1.414 de agenţi economici, în anul acesta, până la
debutul lunii iunie, diminuarea este una de 10,11%. Cu privire la profesioniştii
intraţi în insolvenţă, în intervalul 1 ianuarie-1 iunie 2024, această procedură
a fost declanşată de 49 de firme. Astfel, în comparaţie cu cele 32 intrate în
insolvenţă în perioada omoloagă a anului precedent, creşterea numărului firmelor
incapabile să-şi onoreze obligaţiile în termenul legal este de 34,69%. În
perioada la care ne referim, în judeţul Suceava şi-au suspendat activitatea 250
de firme, în raport cu 169 în acelaşi interval din anul 2023, ceea ce
reprezintă un salt de 47,93%. În creştere cu 22,84% este şi numărul
dizolvărilor de agenţi economici, respectiv de la 289 în perioada 1 ianurie-1
iunie 2023, la 355 în intervalul corespunzător al anului în curs. De asemenea, în
primele 5 luni ale anului 2024, de la Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului au fost radiate 810 firme, faţă de 573 în 2023, ceea ce înseamnă o creştere de 41,36% a numărului agenţilor
economici care au ieşit din evidenţele ONRC.