Focar de pestă porcină africană la mistreţii din Complexul de vânătoare Codrii Voievodesei
> În zonă s-a trecut la
vânarea integrală, carcasele mistreţilor găsiţi morţi fiind incinerate sau
îngropate
> În gospodăriile în care se
ţin porci sunt instalate dezinfectoare cu sodă caustică sau clorură de var
Sub supravegherea oficială sanitară veterinară, gestionarii în cauză procedează la ecarisarea cadavrelor, „prin incinerare şi sau îngropare”. Potrivit şefului DSVSA, în gospodăriile din Marginea, Horodnicu de Sus şi Suceviţa este efectuat un recensământ al porcinelor, „toţi porcii din exploataţii urmând să fie ţinuţi în adăposturi sau în alte locuri în care pot fi izolaţi faţă de mistreţi”. De asemenea, în zonă mişcarea suinelor este sub interdicţie, „cu excepţia autorizării de către autoritatea competentă, ţinând cont de situaţia epidemiologică”. Totodată, interzisă este organizarea târgurilor de animale, expoziţiilor şi a altor evenimente cu mişcări sau aglomerări de animale, în special de porcine. Nu în cele din urmă, la intrările şi ieşirile din gospodăriile în care se cresc porci instalate sunt „dezinfectoare individuale cu soluţie de Virkon, sodă caustică sau clorură de var”. „Mijloacele de transport sunt verificate în scopul identificării transporturilor ilegale de animale şi de produse de originea animală, activităţi specifice fiind desfăşurate şi în vederea prevenirii şi combaterii comercializării ilegale a acestora” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară Suceava.