04 februarie 2024

 Suceava este singurul municipiu care a rezolvat problema încălzirii

> „Tot mai  apreciată este încălzirea pe biomasă, rară chiar şi în Occident, acolo unde încă se funcţionează pe cărbune” susţine primarul Ion Lungu

> Potrivit şefului executivului, este patra iarnă când căldura este „la discreţie”, „timid” sucevenii întorcându-se serviciile Bioenergy şi Thermonet

Preţul de producere a energiei termice produse în centrala pe biomasă de la  Bioenergy a fost majorat de la 210,45 de lei pe MWh la 251,38 de lei pe MWh, conform avizului ANRE. Noul tarif aprobat în şedinţa Consiliului Local, este valabil din februarie, cu precizarea că populaţia va plăti, în continuare, 240 de lei pe gigacalorie, adică de 206,36 de lei pe MWh, măsurarea energiei termice fiind convertită din gigacalorie Gcal în MWh. „Nu avem altă soluţie, în acest sens existând un aviz al ANRE. În urma discuţiilor avute cu cei de la Bioenergy ne aşteptăm ca în vară să se reducă înapoi, întrucât preţul masei lemnoase care a fost achiziţionată în această toamnă a fost mai mic decât cel din toamna anterioară” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei. Şeful municipalităţii a ţinut să reamintească faptul că în 2023 Primăria Suceava nu plătit „niciun leu subvenţie” pentru termoficare. Subvenţia a fost asigurată de Guvern, în 2024, cu destinaţia amintită, municipiul Suceava având deja alocată o sumă de 2 milioane de euro. „Este a patra, a cincea iarnă când avem căldură la discreţie, iar oamenii stau cu geamurile deschise. Căldura se dă la parametri normali, iar unii vor să se întoarcă la sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură. Acest număr a crescut timid, 10-20-30 de solicitanţi, iar dacă vor fi abonaţi mai mulţi, vom deveni eficienţi, iar sistemul va fi, cu siguranţă, unul civilizat” a reliefat edilul-şef sucevean. În aceeaşi şedinţă, deliberativul municipal a aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai Proiectului de reabilitarea a sistemului de transport şi distribuire a energiei termice, prin prinderea în buget a unei rezerve de 30% din valoarea investiţiei, conform noilor prevederi legale. Lungu a evidenţiat că finanţarea în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro va fi atrasă din Fondul pentru modernizare, materializarea proiectului urmând a duce la reducerea pierderilor din sistem. „Sistemul centralizat trebuie să fie cel care încălzeşte oraşul. Suntem cei mai invidiaţi la nivel naţional, Suceava fiind singurul municipiu care a rezolvat problema încălzirii. Nu spun că este cel mai prefect sistem,
Tot mai  apreciată este încălzirea pe biomasă, rară chiar şi în Occident, acolo unde încă se funcţionează pe cărbune” a conchis Ion Lungu, primarul Sucevei.