Economie de peste 7 milioane de lei la creditul de 27,71 de milioane de lei contractat de Primăria Suceava de la BCR
> Banii
vor fi destinaţi cofinanţării achiziţionării a celor 50 de mijloace de transport
electric public de călători în zona metropolitană
O sumă de 7,20 de milioane de lei va lua calea cofinanţării Proiectului Sistem public de transport ecologic metropolitan, etapa I, a anunţat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. „Din banii pe care i-am luat pentru fonduri europene am făcut economie, nu i-am cheltuit pe toţi. A mai rămas o sumă de 7,20 de milioane de lei, pe care vrem să o folosim la cofinanţare, pentru transportul metropolitan. Licitaţia a fost finalizată, este o mare realizare pentru noi, cu care suntem în top, deoarece nu prea mai sunt în ţară alte oraşe care să aducă 50 de autobuze electrice” a subliniat edilul-şef sucevean. În anul 2020, pentru asigurarea resurselor financiare necesare implementării unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, Primăria municipiului Suceava a contractat, de la Banca Comercială Română, un credit de investiţii în valoare de 27,71 milioane de lei. Până la finele anului 2023 au fost finalizate 10 din totalul celor 11 proiecte, suma utilizată fiind cea de 20,51 de milioane de lei. Este vorba despre Sistemul de transport public ecologic în municipiul Suceava; Revitalizarea spaţiului public urban; Centrul multifuncţional Arta din cartierul Iţcani; Construirea grădiniţei din Burdujeni-sat; Unitate de învăţământ pentru preşcolari, în zona centrală a municipiului; Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Naţional Petru Muşat; Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară; Achiziţionarea de mijloace de transport public – autobuze electrice de 12 metri; Creşterea eficienţei energetice a clădirii Primăriei municipiului Suceava; Corp de clădire cu săli de clasă şi laboratoare pentru gimnaziul de la Colegiul Naţional Petru Rareş şi APLICAT- Administraţie Publică Locală Informatizată, Cantitativă şi Accesibilă Tuturor la Suceava. „Utilizarea sumei a fost aprobată, în şedinţă extraordinară, printr-o hotărâre a Consiliului Local Suceava. „Această hotărâre este necesară pentru a merge la Comisia de împrumuturi de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice, să facem o modificare, astfel încât să putem folosi aceşti bani” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Municipiul Suceava a implementat proiecte cu finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene în cadrul Programului Operaţional Regional POR 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” şi Axa prioritară 3 „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”. De asemenea, finanţare europeană a fost atrasă şi prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă POCA, Axa prioritară nr. 2, „Administraţie Publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente”.