Pe fondul lucrărilor de modernizare
Cel puţin doi ani, hrană la pachet
pentru beneficiarii Cantinei de ajutor social
> În anul 2023, la cantina de pe strada Petru
Rareş, în medie, lunar au fost asigurate 218 de porţii
A fost semnat contractul pentru lucrările de creştere a eficienţei
energetice a clădirii Cantinei de ajutor social din municipiul Suceava.
Licitaţia fost câştigată de EuroEst Group Suceava, cu doi subcontractanţi, asocierea
de firme surclasând oferta competitorului Comtrasport Suceava. Scopul principal al intervenţiilor de reabilitare
şi modernizare este cel de reducere a consumurilor de energie pentru încălzirea
spaţiilor şi prepararea apei calde consum, „cu asigurarea condiţiilor de
microclimat confortabil”. Obiectivul general al investiţiei îl reprezintă
creşterea eficienţei energetice a clădirii în care funcţionează Cantina de
ajutor social, prin implementarea unui sistem integrat de monitorizare, control
şi reducere a consumului de energie. „Este vorba despre ample lucrări de la
Cantina de ajutor social. De aceea, vom anunţa din timp perioada în care clădirea
va fi în renovare. Sigur, nu se va mai putea face mâncare acolo, urmând se
distribui hrană rece sau la pachet. O să stabilim aceste lucruri exact şi îi
vom anunţa pe beneficiari” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. La imobilul în
cauză se vor face inclusiv lucrări de reabilitare termică a elementelor
anvelopei, iar clădirea va fi echipată şi cu staţii de încărcare a
acumulatorilor autovehiculelor electrice. Indicatorii tehnico-economici ai
investiţiei au fost calculaţi la 1,176 de milioane de lei, inclusiv TVA. Durata
de implementare a proiectului este de 26 de luni de la semnarea contractului de
finanţare, dintre care 12 luni pentru execuţia efectivă. Finanţarea prin PNRR
este 100% din valoarea eligibilă a proiectului, fără TVA. Din bugetul Primăriei
Suceava sunt asigurate doar cheltuielile neeligibile, în valoare de 230.847 de
lei. Pe durata anului 2023, la Cantina de ajutor social au fost asigurate, în
medie lunar, 218 de porţii.