> Obiectivul
general al acestuia constă în creşterea performanţei în formarea profesională, proiectul
fiind implementat de un consorţiu din care, pe lângă USV, fac parte 40 de
parteneri
Municipiul Suceava achită burse pentru 3 colegii
tehnice din reşedinţa de judeţ, cuprinse în Proiectul Performanţă în formarea
profesională prin parteneriat cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei
complete de învăţământ dual la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava. În cauză sunt Colegiul Tehnic Petru Muşat, Colegiul
Tehnic Alexandru Ioan Cuza şi Colegiul Tehnic Samuil Isopescu, burse fiind acordate în
anii şcolari 2023-2024, 2024-2025 şi 2025-2026. Conform contractului de
finanţare, în calitate de partener, municipiul Suceava virează „burse direct
elevilor, din bugetul proiectului, în valoare de 1,476 de milioane de lei,
reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă PNRR”. În bugetul pe anul 2024,
prinsă a fost suma de 240.000 de lei, Serviciul Proiecte europene a propus
majorarea cu 400.000 de lei a contribuţiei aferente proiectului, sumă care
urmează a fi aprobată în şedinţa ordinară a Consiliului Local. Obiectivul
general al proiectului constă în creşterea performanţei în formarea profesională,
acesta fiind implementat în cadrul unui consorţiu din care, alături de USV, fac
parte 40 de parteneri. Este vorba despre municipiile Suceava, Cîmpulung
Moldovenesc, Vatra Dornei, Fălticeni, Roman, Târgu Neamţ şi Botoşani, oraşul Siret
şi comuna Dumbrăveni, cât şi despre 13 unităţi de învăţământ preuniversitar din
aceste localităţi. Acestora li se adaugă 18 agenţi economici din localităţile
deja menţionate, dar şi din municipiul Piatra Neamţ, oraşul Salcea, şi comuna
Baia. Cele 9 unităţi administrativ-teritoriale asigură plata burselor către
elevi, implicate fiind şi în stabilirea curriculumului. Proiectul Performanţă
în formarea profesională prin parteneriat cu mediul economic pentru dezvoltarea
rutei complete de învăţământ dual la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava este
finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta
C15- Educaţie, Reforma 4-Crearea unei rute profesionale complete pentru
învăţământul tehnic superior, Investiţia 6-Dezvoltarea a minimum 10 consorţii
regionale şi dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate.