04 februarie 2024


Majorare cu 300 de lei în mână a salariilor mici din Primăria Suceava

> În cazul unui angajat cu studii superioare, personal de execuţie cu gradaţia „0” se va ajunge 2.738 de lei pe lună     

> „Nu o să mai fie probleme, aşa cum am văzut, că o serie de comune şi oraşe sunt în grevă” arată primarul Ion Lungu

Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a salariilor de bază ale personalului din cadrul familiei ocupaţionale „administraţie”, pentru funcţiile publice şi funcţiile contractuale de execuţie aceasta fiind de 5%. Hotărârea survine în condiţiile în care rata inflaţiei  a fost decembrie 2023, comparativ cu decembrie 2023, una de 6,61%, în continuare înregistrându-se creşteri de preţuri la „toate categoriile de bunuri şi servicii”. În cazul funcţiilor publice şi a celor contractuale de execuţie, creşterea salarială este, conform fiecărui gradul profesional sau treptei profesionale, de 500 de lei brut pentru gradaţia „0”, ceea ce înseamnă 300 de lei net pe lună. Majorarea salariilor „vizează, actualul context economico-social, asigurarea personalului existent, în condiţiile în care înregistrăm  o migrarea a personalului angajat către alţi angajatori din sistemul public sau din  mediul privat, care oferă un nivel superior de salarizare raportat la salariile în plată din Primăria Suceava”. „Din păcate, astăzi în Primărie sunt salarii foarte bune pentru conducere, dar mici la cei de pe partea executivă, chiar şi de 2.000 sau 2.400 de lei. Cei care sunt mai tineri au şi ei nevoie de bani, iar dacă facem această majorare nu o să mai fie probleme, aşa cum am văzut, că o serie de comune şi oraşe sunt în grevă. Nu avem salarii mai mari decât alţii, suntem în clasament la mijlocul salariilor din România, iar această majorare este reparaţie pentru cei cu salarii mici” a explicat Ion Lungu primarul Sucevei. Viceprimarul Lucian Harşovschi subliniat, la rându-i, în cazul unui angajat cu studii superioare, cu actuala majorare se va ajunge 2.738 delie pe lună.