25 februarie 2024


P
entru muncă nedeclarată

Şase firme sucevene au fost amendate cu 240.000 de lei încă din prima lună a anului 

>În ianuarie, inspectorii ITM au depistat 10 persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă

În luna ianuarie 2023, inspectorii Inspectoratului Teritorial de  Muncă Suceava au avut 261 de controale, dintre care 197 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 64 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că, în urma deficienţelor constatate, aplicate au fost 122 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 302.500 de lei. Doar pe linia relaţiilor de muncă,  după 197 de acţiuni de control efectuate, inspectorii de muncă au dat 38 de amenzi însumând 278.000 de lei. Cu prilejul verificărilor, inspectorii ITM au depistat 3 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității, cât şi 10 persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă. Pentru muncă nedeclarată, cei 6 angajatori s-au fost ales cu amenzi totalizând  240.000 de lei. Pe lângă cele deja menţionate, s-au mai constatat nereguli privind nerespectarea prevederilor legale privind neremunerarea muncii suplimentare, obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat, acordarea concediilor de odihnă, cât şi a repausului săptămânal. În ceea ce priveşte domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în prima lună a anului 2024, inspectorii specializaţi au făcut 64 de controale, cele 4 amenzi aplicate însumând 24.500 de lei. Printre deficienţe descoperite de către controlori se numără cele referitoare la faptul că nu s-a comunicat şi nu au fost cercetate evenimentele încadrabile ca accidente de muncă;; nu s-a organizat activitatea de prevenire și protecție; nu s-a întocmit programul de revizii și reparații la utilaje și instalații mecanice și electrice; nu au fost autorizate instalaţiile de ridicat şi nu s-au stabilit și marcat căile de acces și circulație.