18 februarie 2024


Anul trecut

Centrul Antidrog a luat în evidenţă 121 de beneficiari unici

> Aceştia provin din judeţele Suceava şi Botoşani, 103 orientaţi către structura suceveană fiind prin mijlocirea DIICOT, penitenciarelor, centrelor de reţinere şi celor de arestare preventivă

> Pe termen scurt, prioritară este „adaptarea răspunsului instituţional la noile tendinţe ale fenomenului drogurilor” susţine comisarul-şef de poliţie Anamaria Iuliana Teodorescu

În anul 2023,

în 250 de unităţi de învăţământ, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Suceava a desfăşurat 3.055 de activităţi de prevenire a consumului de droguri, informează comisarul-şef de poliţie, Anamaria Iuliana Teodorescu, subliniind că de acestea au beneficiat 15.883 de elevi, studenţi şi cadre didactice. Conform sursei citate, în familie au fost ţinute 27 de activităţi de prevenire, cu 1.377 de părinţi şi aparţinători, în comunitate de alte 118 de activităţi similare beneficiind 7.776 de persoane cu vârsta cuprinsă între 6 ani şi 65 de ani. Anul trecut, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava a luat în evidenţă 121 de beneficiari unici, respectiv 72 din judeţul Suceava, iar 49 din judeţul Botoşani. Acestora li s-au oferit servicii de management de caz, informare, evaluare, cât şi de consiliere socială şi psihologică individuală sau de grup. Dintre aceştia, 103 au fost „referiţi” de structurile de aplicare a legii, cum ar fi DIICOT, penitenciare, centre de reţinere şi de arestare preventivă. În 4 cazuri, beneficiarii serviciilor au venit pe relaţia DGASPC, în timp ce 14 s-au adresat CRPECA din proprie iniţiativă. În anul 2023, specialiştii acestei structuri au susţinut 30 de sesiuni de pregătire şi informare, cu 278 de beneficiari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar şi cu 1.886 de beneficiari din alte instituţii. Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Suceava are ca principală responsabilitate coordonarea implementării politicilor antidrog în judeţele Suceava şi Botoşani. În perioada următoare, subliniază comisarul-şef de poliţie, Anamaria Iuliana Teodorescu, CRPECA Suceava are în vedere iniţierea de noi parteneriate, proiecte şi campanii, adaptarea răspunsului instituţional la noile tendinţe ale fenomenului drogurilor, promovarea şi dezvoltarea serviciilor de prevenire şi asistenţă, cooptarea societăţii civile în activităţile specifice.