Sancţionate
de către inspectorii specializaţi
Încălcări ale
legii la „executarea lucrărilor noi”, modificarea sau desfiinţarea celor existente
>
Inspectoratul Judeţean în Construcţii Suceava dat amenzi de 266.000 de lei inclusiv pentru obstrucţionarea
controlului, neprezentarea actelor solicitate de către inspectori şi
neasigurarea verificărilor prin diriginţi de şantier
> Constatate
au fost emiterea de autorizaţii de construire în baza unor documentaţii
incomplete, emiterea de certificate de
urbanism cu date eronate, dar şi neîndeplinirea la termen a măsurilor impuse de
către inspectorii în construcţii
Inspectoratul Judeţean în
Construcţii Suceava a avut, în 2023, 214 de activităţi de control şi de
inspecţie, dintre care 181 în domeniile calităţii construcţiilor, performanţei
energetice a clădirilor şi autorizării executării lucrătorilor, cât şi 33 în
cel al supravegherii pieţei produselor, staţiilor de producere a betoanelor,
mixturilor, agregatelor şi laboratoarelor de încercări. Potrivit unei analize
remise cotidianului Crai nou, şi semnată de către inspectorul-general Paul
Racoviţă, pe durata anului trecut s-au făcut şi controale suplimentare. Astfel,
s-a ajuns la un total de 713 de
controale, „factorii implicaţi în etapa de execuţie” fiind vizaţi de 447 de
inspecţii. Între acestea din urmă, 199 de controale au fost „în fază
determinată”, depistate fiind 91 de neconformităţi sancţionate cu amenzi de 266.000
de lei. Între neconformităţi, enumerate sunt încălcarea prevederilor legale la
executarea unei lucrări noi, modificarea sau desfiinţarea celor existente; neîndeplinirea
obligaţiilor în etapele de realizare, exploatare şi intervenţii la construcţii,
dar şi la post-utilizarea acestora; interzicerea sau obstrucţionarea
controlului şi neprezentarea actelor solicitate de către persoanele cu
atribuţii de inspecţie; neasigurarea verificării executării lucrărilor prin
diriginţi de şantier autorizaţi, la cele de mai sus adăugându-se organizarea
sau aplicarea necorespunzătoare a sistemului de management al calităţii. În
ceea ce priveşte urmărirea comportării în timp a construcţiilor, cu prilejul
celor 60 de controale, în anul 2023 s-au
dispus 59 de măsuri de corectare a neconformităţilor şi s-au dat două amenzi
însumând 3.000 de lei. Pe partea de performanţă energetică, pe durata acţiunilor
de control nu au fost identificate neconformităţi majore. Domeniul urbanismului
şi amenajării teritoriului a făcut, în trimestrul al patrulea, obiectul a 124
de controale desfăşurate la autorităţile administraţiei publice, dar şi ca urmare a sesizărilor.
Constatate, astfel, au fost 91 de neconformităţi, s-au dispus tot atâtea măsuri
de remediere şi s-au aplicat 9 amenzi totalizând 53.000 de lei. Neregulile
descoperite ţin de emiterea de autorizaţii de construire în baza unor documentaţii
incomplete; emiterea de certificate de urbanism incomplete sau cu date eronate,
dar şi neîndeplinirea la termen a măsurilor impuse de către inspectorii în
construcţii. În cele din urmă, în domeniul supravegherii pieţei produselor
pentru construcţii, staţiilor betoane, mixturilor asfaltice, agregatelor
minerale şi al laboratoarelor de analize şi încercări, Inspectoratul Judeţean în
Construcţii Suceava a desfăşurat 78 de acţiuni de control, acestea fiind
soldate cu două amenzi însumând 23.000 de lei.