29 februarie 2024

 

Bătălia pentru fondurile europene  

> În exerciţiul financiar european 2021-2027, Primăria Suceava va atrage finanţare nerambusabilă de minimum 250 de milioane de euro

Primarul Ion Lungu susţine că, pentru exerciţiul financiar european 2021-2027, municipiul Suceava are deja semnate contracte de finanţare de în valoare de 134 de milioane de euro.

„O preocupare permanentă – şi nu exagerez – este bătălia cu fondurile europene. Zi de zi, avem contracte, avem hotărâri şi indicatori tehnico-economici de aprobat” evidenţiază Lungu. În totalul precizat, valoarea contractelor parafate cu finanţare prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) este de 46,59 de milioane de euro, în timp ce fondurile atrase de la Ministerul Energiei, din Fondul de modernizare, pentru amenajarea Parcului fotovoltaic şi reabilitarea sistemului de transport şi distribuire a energie electrice, se ridică la peste 85 de milioane de euro. La fel, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2021-2027, municipiul Suceava a depus, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est de la Piatra Neamţ, un proiect în valoare de 2,42 de milioane de euro, pentru reabilitarea punctului termic Cuza Vodă din cartierul Burdujeni. Per total, în cadrul POR, prin ADRNE, Suceava are pregătite proiecte în valoarea de aproximativ 107 milioane de lei, edilul-şef estimând că „vor fi accesate, ca de obicei, şi fonduri suplimentare, în aşa fel încât în acest exerciţiu financiar european să atragem fonduri europene de minimum 250 de milioane de euro”. „Niciodată nu au fost probleme, în ceea ce priveşte voturile pentru accesarea fondurile europene, de aceea mulţumesc consilierilor locali de la toate partidele”’ a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.