Thermonet face probe la rece şi la cald
pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece 2023-2024

Firma suceveană atenţionează pe consumatori
că, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea serviciului public de
alimentare cu energie termică nr. 325 din 2006, actualizată prin Legea 196/2021,
începând cu data de 2 octombrie 2023 nu mai sunt aprobate deconectări de la
sistemul centralizat de alimentare cu agent termic. În conformitate cu Hotărârea nr. 337 din 16 mai
2018 privind modificarea articolului 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi
utilizare a energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 425 din
1994, „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban are
loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00 şi 6.00, a unor
valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici”.