12 octombrie 2023

 
La aniversarea a 113 ani de la naştere

Primăria Suceava dezveleşte bustul lui Dimitrie Loghin

> De dorit ar fi fost inaugurarea, pe Aleea unioniştilor, a unei statui a lui Mihail Kogălniceanu, însă acesta are deja un bust în Parcul Palatului de Justiţie   

Primăria municipiului Suceava continuă seria inaugurărilor de statui ale unor mari personalităţi. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a subliniat că, în 2023, nu mai este vorba despre un monument închinat memoriei unioniştilor. „Dacă în fiecare an inauguram câte o statuie, pe Aleea Unirii, în acest an am zis să facem statuia lui Mihai Kogălniceanu. Aceasta mai există în Parcul < Trei bărboşi>, dar din punctul meu de vedere ar trebui să stea lângă a lui Alexandru Ioan Cuza, al cărui mână dreaptă şi ministru a fost, făcând multe reforme.  Ca atare, am decis ca anul acesta să inaugurăm statuia lui Dimitrie Loghin” a precizat primarul Ion Lungu. Inaugurarea are loc vineri, pe 13 octombrie, de la ora 10.00, dată la care se împlinesc 113 ani de la naşterea marelui profesor, plastician, pictor Dimitrie Loghin (1910-1982). Bustul este amplasat în Parcul Central, vizavi de Biserica Sfânta Înviere. Dimitrie Loghin s-a născut în Horodniceni, iar 37 de ani a fost profesor la Liceul Ştefan cel Mare. Monumentul este opera suceveanului Augustin Asimionesei, fiind donat Sucevei de către Victori Braicu, fiica lui Dimitrie Loghin, cetăţean de onoare al reşedinţei de judeţ din 2003. Reamintim că, în 2021, cu prilejul Zilei Bucovinei, în faţa sediului Primăriei a fost dezvelit bustul lui Franz Cavaler de Loges, „primarul care a transformat Târgul Sucevei în oraş”. Acesta din urmă a fost realizat de Emil Scripcaru, autor şi al monumentului lui Iancu Flondor, amplasat lângă Palatul Administrativ şi inaugurat cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri din 1918. Pe 24 ianuarie 2022, de Ziua Unirii Mici, la propunerea cadrelor militare în retragere şi în rezervă, un alt bust, cel al „făuritorului Unirii Principatelor Române”, Alexandru Ioan Cuza, a fost inaugurat în Piaţa Drapelelor.