Licitaţie pentru demolarea garajelor de pe terenul
viitoarei parcări supraetajate de lângă Primărie
> Este vorba despre 59 de garaje, deţinătorii
expropriaţi fiind despăgubiţi cu sume cuprinse între 2.000 şi 7.000 de euro
> „Până
la sfârşitul anului vom dărâma aceste garaje, astfel încât terenul să fie liber
de sarcini” arată primarul Lungu
Pentru 449.198 de lei ar urma să fie scoase la licitaţie intervenţiile de demolare a garajelor de pe strada Tomşa, suprafaţă pe care va fi construită parcarea supraetajată. Aceasta conform proiectului de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, supus aprobării Consiliul Local Suceava. „Este vorba despre 59 de garaje, deţinătorii de acolo fiind despăgubiţi. După aprobarea în Consiliul Local, vom trece la următoarea etapă, în care, prin SEAP, vom selecta o firmă de specialitatea care să dărâme respectivele garaje. Intenţionăm ca, până la sfârşitul anului, să dărâmăm aceste garaje, iar terenul să rămână liber de sarcini, pentru parcarea supraterană” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Evaluarea garajelor a fost făcută de firma aflată sub contract cu Primăria, deţinătorii expropriaţi primind, în funcţie de mărimea imobilului, între 2.000 şi 7.000 de euro. În acest scop, în contul special de la CEC este disponibil un total de 1,5 milioane de lei. Potrivit studiului de fezabilitate, parcarea supraetajată care va fi ridicată în preajma sediului Primăriei va avea 5 niveluri, respectiv demisol, parter şi trei etaje. La dispoziţie conducătorilor auto vor fi 307 de locuri de parcare, adică 236 convenţionale, 54 dotate cu staţii de încărcare a acumulatorilor electrici, cât şi unele rezervate persoanelor cu dizabilităţi.