23 octombrie 2023

La Colegiul Naţional Petru Rareș

La sfârşitul anului 2023, 140 de elevi de gimnaziu se vor muta în „şcoală nouă”

> „Toţi copiii vor învăţa într-un singur schimb” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei


Ion Lungu, primarul Sucevei, informează că se lucrează la noul corp d
e clădire cu 4 etaje de la Colegiul Naţional Petru Rareș, în zilele acestea intervenindu-se la şarpantă, instalaţiile sanitare, instalaţiile de încălzire şi cele de climatizare. Lucrările trebuie încheiate până la sfârşitul anului 2023, moment la care cei 140 de elevi de gimnaziu se vor muta în „şcoală nouă”.  „Fiind pe finanţare europeană pe Programul Operaţional Regional(POR), construcţia trebuie finalizată până la 31 decembrie 2023. În acelaşi timp a demarat şi procedura de achiziţionare a dotărilor, şi sunt convins că proiectul va fi încheiat la termenul stabilit. Odată cu punerea în funcţiune a noii clădiri de la acest colegiu, toţi copiii vor învăţa într-un singur schimb” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei. Contractul cu finanţare europeană aferent proiectului de construire, la Colegiul Naţional Petru Rareş din reşedinţa de judeţ, a unui corp de clădire cu săli de clasă şi cu laboratoare pentru gimnaziu, a fost parafat la începutul lunii octombrie 2021. Valoarea investiţiei este de 6,26 de milioane de lei, proiectul fiind declarat eligibil în cadrul Axei 10 a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Acesta include, printre altele, edificarea unui corp de clădire cu parter şi 4 etaje, cu destinaţie săli de clasă şi de laboratoare pentru gimnaziu, realizarea instalaţiilor şi reţelelor de utilităţi, achiziţionarea de mobilier şi dotări aferente activităţii didactice. În prima decadă a lunii martie 2023, a fost semnat şi contractul de lucrări pentru creşterea eficienţei energetice a cantinei-internat a Colegiului Naţional Petru Rareş Suceava.