26 septembrie 2022

 

Nouăsprezece primării sucevene aflate în extremă dificultate primesc ajutor de la Consiliul Judeţean

>Este vorba despre un sprijin total de 3,18 de milioane de lei, „în baza solicitărilor şi justificările primite” banii fiind asiguraţi din Fondul de rezervă  

Nouăsprezece unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aflate în situaţie de extremă dificultate, apelează la  ajutorul Consiliului Judeţean. În baza „solicitărilor şi justificărilor acestora”, înspre primăriile cu pricina urmează a fi îndreptată o sumă de 3,18 de milioane de lei. Repartizarea din Fondul de rezervă la dispoziţia CJ va fi aprobată în şedinţă ordinară din aaceastă săptămână a deliberativului judeţean, în cauză fiind o primărie de oraş şi încă 18 prmării de comune. Conform proiectului de hotărâre, cel mai consistent sprijin financiar, unul de 400.000 de lei va fi orientat către comuna Ostra. O sumă de 300.000 de lei va ajunge în comuna Moldoviţa, câte 250.000 de lei primind comunele Cârlibaba, Sadova şi Stulpicani. Sume de câte 150.000 de lei fiecare vor fi fie alocate oraşului Salcea şi comunelor Breza, Forăşti, Horodniceni, Izvoarele Sucevei, Panaci, Stroieşti şi Ulma. De asemenea, din Fondul de rezervă la dispoziţia CJ, de sprijin financiar de urgenţă vor beneficia comunele Fântâna Mare-115.000 de lei; Berchişeşti şi Valea Moldoviţei, câte 100.000 de lei; Siminicea-65.000 de lei şi Muşeniţa-50.000 de lei. În aceeaşi şedinţă, consilierii judeţeni urmează a aproba acordarea a 10.000 de lei, cu titlul de ajutor, pentru o persoană aflată, la fel, în situaţie de extremă dificultate. În baza principiului solidarităţii, prevăzut de Legea nr. 273 din 2006 a finanţelor publice locale, din Fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean pot fi alocate sume „unor persoane şi unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate”.