Din 2019,
Toţi locuitorii judeţului Suceava
beneficiază de servicii de salubritate
> Totuşi, Planul Judeţean de
Gestionare a Deşeurilor prevedea că acest lucru trebuia să se întâmple încă din
anul 2013
> Din totalul colectat, 54,59% reprezintă deşeuri degradabile, 14,59%
hârtie şi carton, iar 12,96% materiale plastice
În judeţul Suceava se observă
tendinţa generală de creştere a gradului „conectare” la servicii de salubritate,
în mediul urban ajungându-se la un grad de acoperire de 100% în anul 2018. În schimb,
în mediul rural această ţintă a fost atinsă cu un an mai târziu, adică în 2019.
„Începând cu anul 2019, toţi locuitorii judeţului Suceava dispun de servicii de
salubritate” se subliniază în Raportul privind starea mediului în anul 2021 al
Agenţiei pentru Protecţia Mediului. În studiul citat, se arată că, în 2016,
gradul general de „conectare” la
servicii de salubritate era de 95,01%, adică unul de 98,41% în mediul urban,
respectiv cel de 92,66% în mediul rural. Potrivit APM, cantitatea de deşeuri
municipale colectate de operatorii de salubritate a crescut în anul 2020,
comparativ cu anii precedenţi. În ceea priveşte cantităţile de deşeuri generate
şi necolectate, în judeţul Suceava „acestea au scăzut de la an la an, astfel
încât în anii 2019 şi 2020 s-a ajuns la 0,0% din totalul deşeurilor generate”. După
provenienţa lor, deşeurile municipale includ deşeuri menajere de la populaţie
şi asimilabile celor menajere de la operatorii economici; deşeuri din servicii
municipale (stradale, din pieţe şi de pe spaţii verzi), precum şi deşeuri din
construcţii şi demolări. Potrivit Raportul privind starea mediului în anul 2021
al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, din totalul deşeurilor municipale
colectate în anul 2020 de către operatorii de salubritate 91,6% reprezintă
deşeuri menajere şi asimilabile. În baza estimării firmelor de salubritate,
compoziţia procentuală pe tipuri de materiale a deşeurilor menajere şi
asimilabile colectate este următoarea: 54,59% deşeuri degradabile; 14,59%
hârtie şi carton; 12,96% materiale plastice; 6,05% sticlă; 3,44% metale; 2,56%
lemn şi 5,81% altele (textile, inerte, deşeuri de echipamente electrice şi electronice).
De menţionat este că Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor prevedea că toţi
locuitorii judeţului Suceava trebuiau să dispună de servicii de salubritate începând
încă din anul 2013.