29 septembrie 2022


 Merge la proiectare primul lot din cele 9 blocuri din centrul Sucevei care urmează a fi reabilitate termic

> Asociaţiile de proprietari participă cu 10% din valoarea investiţiei, iar Primăria cu 30%

Primul lot de blocuri din centrul municipiului Suceava care va intra în lucrări de creştere a eficienţei energetice a fost atribuit în vederea întocmirii documentaţiei. Anunţul este făcut de edilul-şef Ion Lungu, firma care a câştigat licitaţia, pentru suma de 283.166 de lei fără TVA, fiind Proiect AIC Suceava. „Am făcut o strategie pentru licitaţia care nu s-a adjudecat, la proiectul de creştere a eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. S-a procedat la lotizare, iar un lot deja a fost adjudecat. Este vorba despre primul lot dintre cele privind 9 blocuri din Centru pe care vrem să le reabilităm, acolo unde trebuie îndeplinite şi nişte condiţii urbanistice deosebite” a declarat Ion Lungu. Pe 15 septembrie, licitaţia pentru întocmirea documentaţiei aferente reabilitării termice, cu susţinere financiară guvernamentală, a 9 blocuri de locuinţe din zona centrală a municipiului Suceava a fost amânată din lipsă de ofertanţi. Valoarea investiţiei de creştere a eficienţei energetice este de 11,83 de milioane de lei fără TVA, finanţare asigurată în proporţie de 60% de la bugetul de stat, 30% revenind Primăriei, în timp ce 10% este participarea asociaţiilor de proprietari. Deoarece finanţarea este multianuală, respectiv pentru anii 2022 şi 2023, s-a luat decizia divizării acesteia în două. Astfel, pentru anul 2022, suma de 5,24 milioane de lei este rezervată blocurilor A04, nr. 7, D1, D5A, nr. 4, în 2023 diferenţa de 6,16 milioane de lei revenind blocurilor T57, nr. 10, T62 şi nr. 100. Mai mult decât atât, având în vedere că timpul până la sfârşitul anului este scurt, lucrările din 2022 au fost divizate în 5 loturi. „Sperăm ca în urma licitării pe loturi, să fie adjudecată suma alocată de Guvern pentru acest an, cea de 4,48 milioane de lei” declara, în urmă cu două săptămâni, Ion Lungu, primarul Sucevei. Lucrările de creştere a eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale  din zona centrală a reşedinţei de judeţ urmează a se face cu elemente specifice Bucovinei, cu păstrarea faţadei originale şi reabilitarea anvelopei, folosindu-se acelaşi tip de tâmplărie şi aceeaşi culoare.