Burse de 14 milioane de lei
pentru elevii din învăţământul preuniversitar sucevean
> Bursa performanţă este de 500 de
lei, bursa de merit-de 200 de lei, bursa de studiu-de 150 de lei, iar bursa de
ajutor social-de 200 de lei
Primăria municipiului Suceava a primit un supliment de 2,87 de milioane
de lei pentru plata burselor şcolare din învăţământul preuniversitar. Anunţul este
făcut de primarul Ion Lungu, care spune că, în vederea acoperirii tuturor
categoriilor de burse pentru întreg anul, necesarul este de 13,84 de milioane de
lei, o situaţie în acest sens fiind cerută de Ministerul Educaţiei, prin
intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Situaţia este cerută
de la Ministerul Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar, suma solicitată
trebuind să ajungă până la sfârşitul anului şcolar Noi lucrăm cu materialul
clientului. Nu ştim dacă vom mai primi sau nu fonduri necesare pentru
trimestrul al IV-lea” a precizat şeful municipalităţii. Edilul-şef precizează
că, începând din acest an, bursele sunt acordate de la bugetul de stat, în baza
criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei. Până la data operării modificărilor
legale, bursele erau asigurate din bugetele locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale de care aparţin şcolile din învăţământul
preuniversitar de stat. Potrivit noilor reglementări, bursa performanţă este de
500 de lei, bursa de merit-de 200 de lei, bursa de studiu-de 150 de lei, bursa
de ajutor social având valoarea de 200 de lei. De menţionat este că, anterior, bursa
de performanţă era de 150 de lei pe lună, bursa de merit-de 120 de lei, bursa
de studiu-de 100 de lei, iar bursa socială tot de 100 de lei. „Au apărut
modificări ale criteriilor de acordare, burse sociale putând lua doar elevii
din localităţile de domiciliu. De asemenea, bursele de performanţă se acordă şi
pentru elevii din învăţământul privat. Nu în cele din urmă, bursele sociale pot
fi cumulate cu cele de performanţă, cu cele de merit şi de studiu” arată Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava. De bursa de performanţă beneficiază
elevii cu rezultate deosebite la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri
şcolare naţionale. Bursa de merit se acordă elevilor cu rezultate bune obţinute
la acelaşi gen de activităţi, însă organizate la nivel judeţean. Bursa de
studiu este destinată elevilor din familii cu venituri mici, iar de bursa de
ajutor social se bucură elevii care se încadrează în categoriile sociale
defavorizate, precum orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care
învaţă în altă localitate sau elevi cu situaţii materiale grele.