> „Totdeauna Primăria trebuie
să dea banii înainte” reliefează primarul Ion Lungu, arătând că pentru anul
calendaristic 2022 necesarul de plată este 2,34 de milioane de lei
Municipiul Suceava a achitat,
până în luna august 2022, 1,52 de milioane de lei reprezentând gratuităţi
pentru elevi la cîlătoriile cu autobuzele şi microbuzele societăţii Transport
Public Local (TPL). „Această sumă o acordă municipalitatea, dar deocamdată nu
am primit niciun ban de la Guvern. Procedura prevede că banii trebuie să vină
din sume defalcate din TVA, precizându-se că fonduri au fost prinse în fila de
buget, la rectificare” declară primarul Ion Lungu. Potrivit şefului
executivului local, până la sfârşitul anului 2022, de la bugetul local trebuie
plătită, cu destinaţia amintită, încă o sumă de 827.250 de lei. De gratuităţi
au parte elevii cu domiciliul sau cu viza de flotant în reşedinţa de judeţ, navetiştii
din localităţile învecinate putând beneficia de abonamente decontate prin
intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Până pe 15 septembrie trebuia
demarată procedura prin care sunt solicitate de la Guvern sumele pentru
gratuităţi, iar noi am făcut acest lucru. Sper să vină banii respectivi, astfel
încât se mergem mai departe cu gratuităţile. Totdeauna Primăria trebuie să dea
banii înainte, iar noi am achitat această sumă” a reliefat Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava, arătând că pentru întreg anul calendaristic 2022, pentru
călătoriile gratuite a fost calculat un estimativ de 2,34 de milioane de
lei.