01 septembrie 2022


Pentru un nou an şcolar în siguranţă

Ample verificări ale sanitar veterinarilor în unităţile de învăţământ sucevene

> „Scopul final al acţiunilor de control este asigurarea celor mai bune condiţii de igienă şi siguranţă alimentară, astfel încât să prevenim toxiinfecţiile, dar şi alte evenimente neplăcute care ar putea apărea” evidenţiază dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

O amplă campanie de verificări desfăşoară Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava la debutul anului şcolar 2022-2023. Potrivit dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al instituţiei sucevene, cu prilejul acţiunilor de control urmărite sunt respectarea cerinţelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în creşe, grădiniţe, grădiniţe cu program prelungit, unităţi de învăţământ cu program normal, afterschool, în internate sau semi-internat, cât şi „în toate unităţile care servesc o gustare sau masa caldă”.  În primul rând, verificată este conformitatea spaţiilor pentru stocarea produselor alimentare aferente Programului „Laptele şi cornul”, supuse controalelor fiind inclusiv spaţiilor comerciale de vânzare cu amănuntul din vecinătatea unităţilor de învăţământ, „întrucât la acestea există anumite restricţii”. „O dată, avem ţintite locurile de depozitare a produsele distribuite prin Programul guvernamental <Laptele şi cornul>, apoi spaţiile în care se serveşte masa şi, de asemenea, magazinele din proximitatea şcolilor”  subliniază dr. Mihai Sorin Voloşeniuc. Deoarece se are în vedere controlarea a cât mai multe unităţi de învăţământ, acţiunile sunt deja în curs. Însă, campania efectivă se derulează între 20 septembrie şi 20 octombrie, „astfel încât să se observe cum funcţionează şcolile şi atunci când cursurile sunt începute”. La unităţile de învăţământ incluse în Programul guvernamental „Masa caldă”, verificate, implicit, sunt şi societăţile de catering care furnizează hrana. „Ceea ce ne dorim este ca spaţiile să fie igienizate conform şi adecvat pentru fiecare tip de produs în parte. În cazul produselor care reclamă temperatură de refrigerare sunt necesare frigidere, iar pentru cele care trebuie păstrate la temperaturi de aproximativ 10 grade Celsius, se vor asigura locuri răcoroase, ferite de razele solare” precizează şeful DSVSA. Pe de altă parte, o atenţie deosebită este acordată condiţiilor de igienă şi respectării lanţului frigorific pe întregul traseu al transportării produselor. Dr. Mihai Voloşeniuc reliefează că atât firmele de catering, dar şi cele care furnizează  produsele prin Programul „Laptele şi cornul” vor avea mijloace transport autorizate pentru fiecare categorie de produse în parte. Nu în cele din urmă, în acest început de nou an şcolar, inspectorii sanitari veterinari suceveni vor verifica dacă în clădirile în care se desfăşoară actul educaţional, cât şi în spaţiile conexe acestora, au fost făcute operaţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. „Scopul final al acţiunilor de control este asigurarea celor mai bune condiţii de igienă şi siguranţă alimentară, astfel încât să prevenim toxiinfecţiile, dar şi alte evenimente neplăcute care ar putea apărea” evidenţiază dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.