28 septembrie 2022

 

Ion Lungu, la 2 ani din cel de-al cincilea mandat

Bilanţ cu 60 de proiecte în valoare de 200 de milioane de  euro

> „S-a lucrat mult la Primărie, s-a depus efort” evidenţiază şeful municipalităţii sucevene, care s-a declarat mulţumit de ceea ce  s-a „reuşit” în această perioadă

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, bilanţul la împlinirea a doi ani de activitate din cel de-al cincilea mandat la conducerea executivă a reşedinţei de judeţ. Pe 27 septembrie 2020 au avut loc alegeri locale, Lungu făcând o prezentare sintetică, „cu cartonaşul în mână”, dar şi una detaliată „a ceea ce s-a propus cetăţenilor”  care l-au ales şi „a ceea ce s-a realizat”. Potrivit lui Lungu, în aceşti 2 ani, la Primăria Suceava au fost implementate, sunt în curs de derulare sau în fază de promovare 60 de proiecte în valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro. Un număr de 25 dintre acestea sunt deja finalizate, între acestea din urmă enumerate fiind cele mai răsunătoare, cum ar fi proiectul de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei; amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava; modernizarea Pieţei agroalimentare „George Enescu”; modernizarea Pieţei agroalimentare din Iţcani;  achiziţionarea a 22 de autobuze electrice de mici dimensiuni; amenajarea Centrului funcţional din Iţcani şi construirea serei floricole. De asemenea, au fost finalizate lucrările de la grădiniţele noi din Burdujeni-sat şi din centrul municipiului; Centrul de informare şi documentare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, cât şi cele de reabilitare şi echipare a infrastructurii educaţionale de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”. Totodată, a fost construit podul de peste Pârâul Cetăţii; s-au dat în folosinţă 38 de staţii noi de îmbarcare-debarcare călători şi s-au montat 7 staţii de încărcare a acumulatorilor autovehiculelor electrice. Menţionate, în acelaşi timp, sunt şi dezvelirea, la sediul Primăriei a bustului fostului primar Franz Cavaler des Loges, precum şi a bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe Aleea Unioniştilor.  Lucrările în derulare sunt în număr de 8, precum cea de la tronsonul al doilea al Rutei alternative Suceava-Botoşani, în curs fiind şi procedurile pentru construirea unui viaduct, pe aceeaşi rută, cu o alocare iniţială de 8 milioane de euro. Evidenţate sunt şi proiectele în valoare de 500 de milioane de euro pregătite pentru a obţine finanţare prin intermediul Zonei Urbană Funcţionale. În cele din urmă, continuă şi apropie de încheiere, lucrările de la grădiniţa nouă din Iţcani; reabilitarea Colegiului Naţional Tehnic de Industrie Alimentară; modernizarea Ştrandului Iţcani; introducerea încălzirii în Complexul Comercial Bazar şi la grădiniţa de pe lângă  Colegiul Naţional  „Mihai Eminescu”.

În bilanţul făcut ieri, Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene îşi trece în cont iniţierea a 26 de noi proiecte. Printre acestea, mai importante sunt temele de proiect pentru amenajarea zonelor de agrement Şipote şi Zamca; finalizarea licitaţiei pentru construirea Sălii polivalente cu 5.000 de locuri; creşele  de Dealul Mănăstirii şi din zona Cetăţii de Scaun; contractul de furnizare a 15 autobuze electrice de către firma Solaris din Polonia, precum şi semnarea contractului pentru proiectul de management şi fluidizare a traficului. Edilul-şef a amintit şi despre progresul procedurilor de construire a parcărilor supraterane de lângă Primărie şi de la baza cartierului Obcini, precum şi de cele de ridicarea a unor noi grădiniţe în acest din urmă cvartal, precum şi la Şcoala Gimnazială nr. 1. Lungu nu a renunţat la proiectul amplasării unei roţi panoramice pe Platoul Cetăţii de Scaun, dar şi nici la construirea aqua parkului şi a unui nou stadion în viitorul Complex sportiv. De remarcat sunt proiectele de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe şi clădirilor publice,  al celor  „100 de insule ecologice”, canalizaţiei subterane a cablurilor aeriene, cât şi proiectul de realizarea a parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei. La realizări, şeful executivului municipal sucevean a mai trecut sprijinul financiar pentru toate ramurile sportive, şi unităţile de cult; premierea performanţelor şcolare şi a celor sportive; amenajarea centrelor de vaccinare şi sprijinirea financiară a Spitalului Judeţean de Urgenţă; sărbătorirea a 200 de cupluri de aur; semnarea de parteneriatelor de înfrăţire cu oraşul Chişinău, din Republica Moldova şi oraşul Karavas din Republica Cipru, dar şi perfectarea procedurilor de înfrăţire cu oraşul Dusseldorf din Germania. „Eu, sincer, sunt mulţumit că am reuşit să lucrăm în aceşti 2 ani de zile. S-a lucrat mult la Primărie, s-a depus efort, dar există şi proiecte a căror realizare nu depind doar de noi” a conchis Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.