Bursa locurilor de muncă pentru
absolvenţi se va ţine peste o lună
> Angajatorii sunt îndemnaţi
să-şi facă publică din timp oferta, în această săptămână AJOFM, în colaborare
cu Ambro, intenţionând să ocupe 35 de posturi disponibile la firma din Lunca
Sucevei
În 2022, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți va avea loc pe 14
octombrie 2022, în organizarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de
Muncă Suceava. „Evenimentul are drept scop facilitarea accesului absolvenţilor
la posturile disponibile şi interacţiunea directă cu agenţii economici” precizează
AJOFM, care face apel la angajatori să-şi facă din timp cunoscută oferta de
posturi vacante. Instituţia judeţeană informează că va veni cu informaţii
suplimentare, menţionând că, de asemenea, pot participa şi „alte categorii de
persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia”. Totodată,
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava anunţă că, până
atunci, organizează, în colaborare cu societatea comercială Ambro Suceava, o
bursă a locurilor de muncă la care disponibile sunt 35 de posturi. Bursa se va
ţine vineri, pe 16 septembrie, de la ora 10.00, la sediul angajatorului de pe
Calea Unirii. Astfel, 9 posturi se adresează persoanelor cu studii superioare
şi experienţă în specializările inginer automatizări, responsabil de calitate,
inginer chimist şi manager de proiect. Încă 20 de posturi îi vizează pe cei cu
studii medii, profesionale şi cu experienţă în meseriile de electrician,
frezor, lăcătuş mecanic, instalator, automatist, rectificator, strungar şi
sudor. În cele din urmă, pentru persoanele cu minimum 10 clase, disponibile
sunt 6 posturi de ajutor de maşinist. Societatea comercială Ambro se defineşte
drept o „fabrică modernă, cu tradiţie în producţia de hârtie şi ambalaje de
calitate superioară”.