16 septembrie 2022

 

Dr. Mihai Sorin Voloşeniuc

Există informaţii că fluxul de autocamioane dinspre Ucraina va mai creşte

> „Este vorba despre hrană, de aceea ne dorim să fluidizăm traficul” evidenţiază şeful DSVSA, precizând că, în urma concursului din capitală, permanenţa la Siret va fi asigurată cu încă 6 inspectori

 Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a reuşit să obţină o suplimentare de posturi pentru Punctul de Intrare Frontieră (PIF) Siret. Recent s-a încheiat concursul pentru ocuparea acestora, dr. Mihai Sorin Voloşeniuc anunţând că au fost selectate şi declarate admise doar 6 persoane din necesarul de 7 persoane. „Sperăm ca, de la  1 octombrie, să fim în echipă completă în frontieră, adică 12 persoane. Acolo se lucrează non-stop, iar pentru a avea permanenţă, cu trei persoane pe schimb, ne trebuie 14 oameni doar pentru Punctul de Intrare Frontieră Siret. Acestea, exceptând Dorneşti-Vicşani, pe infrastructură feroviară, unde, de asemenea, activitatea noastră este foarte intensă, şi necesarul este de 3 persoane. Deci, ideal ar fi să avem, în cele două puncte, 17 inspectori, iar noi, acum, avem numai 12” subliniază dr. Voloşeniuc. Şeful instituţiei sanitare veterinare sucevene spune că discuţii se poartă atât la nivel de Instituţie a Prefectului judeţului Suceava, cât şi la Consiliul Judeţean, urmând a se obţine un transfer sau „o dispensă de la Guvernul României, „pentru că, din unele, informaţii, traficul dinspre Ucraina va mai creşte”. Conform dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, verificările făcute de personalul specializat al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor „sunt foarte minuţioase, mai ales la cereale, la care există paşi peste care nu se poate trece”. Verificări se fac inclusiv prin Sistemul Traces, printre altele urmărite fiind date privind expeditorul şi destinatarul, existenţa depozitelor autorizate la destinaţie, cât şi facturarea şi achitarea taxelor în frontieră. „Ideea este aceea de a asigura fluidizarea circulaţiei, să nu se aştepte în frontieră din cauza noastră. În cel de-al doilea rând, cerealele trebuie să ajungă acolo unde este mare nevoie. Există multe ţări în care acestea sunt aşteptate. Este vorba despre hrană, de aceea nu dorim să îngreunăm traficul” reliefează dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, menţionând că, în continuare, fluxul este ridicat, în medie de peste100 de autocamioane pe zi.