07 august 2022

 

De la jumătatea lui octombrie

Subvenţie în avans pentru fermierii suceveni

> Aceasta este de până la 70% în cazul plăţilor directe, şi de maxim 85%, în cel al sprijinului pentru dezvoltare rurală

> În campania din 2022 formulate au fost cereri de subvenţie pentru o suprafaţă totală de 205.655 de hectare de teren

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava informează că începând cu 16 octombrie 2022 va demara campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice în anul 2022. În conformitate cu prevederile organismelor  europene, în ceea  ce priveşte  nivelul avansurilor  pentru  plăţile  directe  legate de suprafaţă şi de animale, pot fi plătite avansuri de până la 70%. De asemenea, plăţile pot ajunge la maxim 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale. Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană pe 30 septembrie 2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pentru schemele  finanţate  din FEADR (Fondul  European  Agricol  de  Dezvoltare Rurală)  plăţile vor fi făcute în  lei,  la  cursul  de  schimb  valutar  de  4,9490 de lei/euro,  stabilit de Banca Centrală Europeană pe 1 ianuarie 2022. Campania de primire a cererilor s-a desfăşoară în perioada 1 martie-16 mai 2022, dar agricultorii au putut depune cereri unice de plată şi după expirarea acestui termen. Data limită  a fost 10 iunie 2022, inclusiv, dar cu aplicarea de penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere. APIA informează că, până pe 16 mai, în judeţul Suceava se formulaseră cereri de plăţi pentru o suprafaţă totală de 205.655 de hectare de teren.