18 august 2022

Casa de Pensii Suceava este între primele cinci în ţară la „ viteza” de rezolvare a cererilor de acordare a pensiei   


> În medie, un dosar este soluţionat în doar 9 zile, cu toate că termenul prevăzut de lege este de 45 de zile

> „Avem salariaţi puţini, dar care lucrează pentru oameni” a declară directorul executiv Constantin Boliacu

Casa Judeţeană de Pensii Suceava se află în partea superioară a clasamentului privind primirea, analizarea, soluţionarea, emiterea deciziilor şi darea în plată a dosarelor de pensionare. Potrivit directorului executiv Constantin Boliacu, această performanţă nu a venit de la sine, ci este rezultatul  adaptării la nevoile beneficiarilor serviciilor instituţiei sucevene, la complexitatea problematicii ridicate de către aceştia. Astfel, chiar dacă sunt întâlnite şi cazuri mai dificile, la CJP Suceava soluţionarea unui dosar durează, în medie, 9 zile. „Suntem printre primele 5 din ţară, din acest punct de vedere, şi nici nu concepem să fie altfel. Este normal acest lucru, pentru că omul se aşteaptă să-şi ia pensia într-o săptămână-două, cu toate că termenul legal este de 45  de zile. Avem, evident, şi dosare care sunt soluţionate mai greu. Niciodată nu poate fi mulţumită toată lumea, pentru că există situaţii şi situaţii, iar de la caz la caz, niciun dosar nu este la fel. Ne confruntăm şi cu probleme, însă, zilnic ţinem audienţe, deoarece vrem să le rezolvăm, iar eu zic că, în cea mai mare parte, am şi reuşit” arată directorul executiv Constantin Boliacu. Casa Judeţeane de Pensii Suceava are 87 de angajaţi, dintre care 4 medici şi 4 asistenţi medicali la Comisia de expertizare a capacităţii de muncă. Şeful CJP arată că aceştia au înţeles să dea dovadă de solicitudine, să aibă un comportament demn, inclusiv o ţinută corespunzătoare, de funcţionar public. „Avem salariaţi puţini, dar care lucrează pentru oameni. Este o echipă destul de bine închegată, căreia am reuşit să-i schimbăm mentalitatea cu o nouă atitudine pe linie profesională” a punctat Constantin Boliacu. În evidenţele Casei Judeţene de Pensii Suceava sunt aproximativ 142.000 de pensionari şi 157.000 de dosare de drepturi în plată.