Cui îi e frică de consum?

La început a fost consumul. În societatea primitivă, unul natural, pentru satisfacerea nevoilor primare. Deoarece accesul la bunuri era aleatoriu, a apărut trocul. Pe parcurs, cererea a sporit, impunându-se amplificarea producţiei. Drept urmare, o parte din venituri a fost cheltuită pentru creşterea ofertei. Producătorii şi-au mărit capacităţile, s-au specializat, iar comerţul a căpătat amploare. Au prosperat întreprinzătorii, lucrătorii, statul luându-şi dreptul său, prin impozite. Cu banii adunaţi, s-au asigurat servicii de educaţie, sănătate, siguranţă şi apărare. La consum mai mare, rezultatul este creşterea economică, dezvoltarea şi progresul. Când România avea creştere de 7% pe an, „analiştii” o calificau drept „nesănătoasă”, bazată pe consum. Acum, când ţara este greu încercată de crize, consumul scade, iar economia se contractă. Comentatorii reclamă investiţii, ca unic model economic de dezvoltare sustenabilă. Nu facem apologia consumului, dar panaceul creşterii pe bază de investiţii este o marotă. Consumul însuşi este acela care „provoacă” producţia, atrăgând şi cointeresând investitorii. Dacă diverse produse vor fi căutate pe piaţă, cu atât mai mult va creşte numărul investitorilor. Pentru satisfacerea cererii, aceştia vor crea infrastructură, vor angaja forţă de muncă, iar aceasta, bine plătită, va consuma suplimentar. Veniturile investitorilor vor spori în continuare, surplusul va fi reinvestit, susţinând, de asemenea, creşterea viitoare. Tot fără consum, nu am avea nici export, cea ce ar contrazice teoria conform căreia livrările la extern ar fi definitorii pentru creşterea economică. Cu siguranţă, consumul excesiv, alimentat de credite iraţionale, nu este unul dezirabil. Modelul poate funcţiona doar dacă pieţele financiare sunt stabile, iar datoria externă nu depăşeşte nivelul critic. În caz contrar, imperative ajung să fie corecţii dureroase, cu impact economic, dar şi social negativ. Pentru România, specialiştii estimează o importantă contracţie economică, ba, mai mult, chiar recesiunea. Aceasta tocmai pe fondul scăderii consumului, incertitudinea asupra viitorului făcându-i pe români mai prudenţi. De o parte, scumpirile înghit tot mai mult din veniturile angajaţilor şi pensionarilor, puterea de cumpărarea scăzând drastic. De cealaltă parte, cei care câştigă bine, vor ezita în a-şi mai arunca banii pe extravaganţe. Afacerile vor intra în regres, salariaţii vor fi concediaţi, iar rândurile sărăciţilor se vor îngroşa. De regulă, acesta este un proces legic, ciclic, de purjare economică, după care ar urma revenirea. Însă, esenţial este tot consumul, unul în creştere pe măsura scăderii pesimismului, revigorării economice şi puterii de cumpărare.