Inspectoratul şcolar cere
Ministerul Educaţiei o suplimentare de 130 de posturi didactice
> Solicitarea survine inclusiv
revenirii „parţiale” a părinţilor şi
copiilor din străinătate, cât şi acceptării în sistemul de învăţământ sucevean
a elevilor din Republica Moldova şi Ucraina
Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava s-a adresat Ministerul Educaţiei
cerând suplimentarea normelor pentru anul şcolar 2022-2023. Potrivit
inspectorului general Grigore Bocanci, „este
nevoie de suplimentarea normelor cu un număr de 130 de norme de personal
didactic şi 50 de norme pentru personal auxiliar”. Conform adresei, la nivelul judeţului Suceava
există 213 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi alte „512 de structuri”,
parte dintre acestea fiind prinse în proiecte de reabilitare sau de modernizare
prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Operaţional Regional (POR)
sau cu alte surse de finanţare. În
aceste condiţii, până la finalizarea lucrărilor, „elevii şi preşcolarii vor fi
relocaţi în alte instituţii de învăţământ sau în spaţii corespunzătoare”. Totodată,
potrivit şefului ISJ Suceava, unele unităţi de învăţământ funcţionează în
spaţii închiriate. În sprijinul solicitării de suplimentare a numărului de
posturi didactice şi auxiliare, Grigore Bocanci invocă inclusiv creşterea
populaţiei şcolare prin revenirea parţială a părinţilor şi copiilor din străinătate,
cât şi acceptarea în sistemul de învăţământ sucevean a elevilor şi copiilor din
Republica Moldova şi Ucraina. Nu în cele din urmă, suplimentarea este impusă de
imperativul aplicării Legii nr. 185 din 2020 privind numărul maxim de elevi
permis pentru clasă de elevi sau o grupă de preşcolari.