Înaintea începerii anului an
şcolar
Numai 42 dintr-o sută de unităţi
de învăţământ sucevene sunt autorizate igienico-sanitar
> Printre neconformităţi se
numără neasigurarea cu grilaje de protecţie a corpurilor de încălzire, lipsa
cabinetului medical autorizat, grupuri sanitare neadaptate vârstei preşcolarilor,
lipsa măsurilor de protecţiei pentru prevenirea accidentelor la ferestre, cât
şi săli de sport improvizate
> La acestea se mai adaugă lipsa măsurilor de protecţiei pentru
prevenirea accidentelor la ferestre; săli de sport improvizate; neasigurarea
inscripţionării ustensilelor pentru efectuarea şi întreţinerea curăţeniei,
precum şi probe de apă neconforme
În vederea începerii anului şcolar 2022-2023, Direcţia de Sănătate Publică
Suceava a controlat 57 de unităţi de învăţământ, o unitate de catering şi două
cabinete de medicină şcolară. Conform unei informări a DSP, în judeţul Suceava,
din cele 723 de unităţi de învăţământ, la această dată, autorizate din punctul
de vedere al condiţiilor igienico-sanitare sunt 301 unităţi. Între acestea din
urmă se numără 107 de grădiniţe, 142 de şcoli, 36 de licee, 6 unităţi speciale
de învăţământ, o şcoală postliceală şi 9 cluburi ale copiilor, cea ce înseamnă
doar aproape 42% din totalul existent. Cu prilejul verificărilor, printre
deficienţele referitoare la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare,
inspectorii sanitari au depistat neconformităţi constând în lipsa autorizaţiei
de funcţionare; neasigurarea cu grilaje de protecţie a corpurilor de încălzire;
neasigurarea împrejmuirii locurilor de joacă pentru preşcolari, precum şi lipsa
cabinetului medical autorizat şi organizat pentru asigurare medicală
preventivă, curativă şi de urgenţă. La acestea se mai adaugă grupuri sanitare neadaptate
vârstei preşcolarilor; lipsa măsurilor de protecţiei pentru prevenirea
accidentelor la ferestre; săli de sport improvizate; neasigurarea
inscripţionării ustensilelor pentru efectuarea şi întreţinerea curăţeniei,
precum şi probe de apă neconforme. În ceea ce priveşte acest din urmă
aspect, recoltate au fost 12 probe
din 6 unităţi de învăţământ, la doar una
dintre acestea fiind constatate depăşiri ale coeficientului maxim admis pentru
parametrii biologici NTG şi bacterii coliforme. Potrivit informării Direcţiei
de Sănătate Publică, conductorul unităţi
de învăţământ a fost sancţionat cu avertisment, dispunându-se şi remedierea
deficienţelor. În urma controalelor făcute, pentru neefectuarea periodică a
lucrărilor de igienizare, inspectorii sanitari suceveni au dat şi o amendă de 2.000
de lei.