Primarul Ion Lungu
„Vom avea două creşe mari în
Suceava”
>Pentru început a fost
semnat contractul pentru creşa cu 11 grupe de copii care urmează a fi ridicată în
Cartierul „Tinereţii”
Primăria municipiului Suceava a
semnat contractul pentru proiectarea şi construirea creşei din Cartierul „Tinereţii”
de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni, anunţă edilul-şef Ion Lungu. „S-a semnat contractul, iar acum aşteptăm să
fim contactaţi, să vină firma, la partea de proiectare şi execuţie” informează
şeful municipalităţii. Câştigătorul licitaţiei este societatea comercială Katar Conneg Negreşti, Vaslui, după ce la
Compania Naţională de Investiţii (CNI) au fost înregistrate nu mai puţin de 10
oferte din partea a 86 de agenţi economici asociaţi, „firme din toate colţurile
ţării”. Noul imobil cu 110 de locuri va găzdui 11 grupe de copii. Suprafaţa
construită va fi de 2.489,18 de metri pătraţi, aria desfăşurată de 2.409,13 de
metri pătraţi, la o lungime de 96,60 de metri şi o lăţime de 34,10 metri.
Clădirea va fi alimentată cu „energie redusă” furnizată de panouri
fotovoltaice, imobilul fiind înconjurat de spaţii verzi de circa 5.000 de metri
pătraţi, în care vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii. Lungu a ţinut
să precizeze, în cursul săptămânii trecute, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor
Publice şi Administraţiei aprobat construirea unei a doua creşe, cea din zona
Cetăţii de Scaun a Sucevei. „Deci, vom avea două creşe mari în Suceava. Dar,
intenţionăm să depunem mai departe proiecte pentru construirea de creşe. Noi
avem probleme cu terenurile, iar singura soluţie rămâne să dărâmăm, în
continuare, garaje. S-a lansat un program pe fonduri europene pentru
construirea de creşe şi vom depune şi
acolo proiecte. Până una alta, avem una adjudecată la licitaţie, iar cea de-a
doua-aprobată” spus Ion Lungu, primarul Sucevei.