29 iunie 2022

 

Lucrările la viitoare Sală polivalentă vor începe în prag de iarnă  

> „Am convenit ca până la sfârşitul lunii octombrie să fie gata proiectarea, după care să demarăm efectiv lucrările de construcţii” arată edilul-şef Ion Lungu  

Primarul Ion Lungu s-a întâlnit cu responsabilii firmei constructoare a viitoarei Săli Polivalente a municipiului Suceava. Potrivit edilului-şef, la discuţii au participat administratorii societăţii, „asociaţii în licitaţie şi reprezentanţi ai proiectantului”. „A avut loc, la sediul Primăriei municipiului Suceava, prima întâlnire cu reprezentanţii firmei Miss Grup Bistrița, care va construi Sala Polivalentă la Suceava” a informat ieri, într-o conferinţă de presă, şeful municipalităţii. Firma MIS Grup Bistriţa a fost declarată câştigătoare a licitaţiei organizată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), la o valoare de aproximativ 129 de milioane de lei, iar municipiului Suceava îi revine o finanţare de 3 milioane de lei. Între timp, în perimetru este adusă a reţeaua de alimentare cu energie electrică, lucrare licitată pentru 350.000 de lei fără TVA. „Am vizitat amplasamentul, au apreciat că este liber de sarcini, precum şi că este în curs de finalizare montarea postului de transformare, în vederea alimentării cu energie electrică.  Important este că au început să lucreze la proiectare” arată primul gospodar al oraşului.  Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 de metri pătraţi, adiacentă străzii „Iuliu Hossu”, teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Obiectivul din reşedinţa de judeţ va avea 5.000 de locuri pentru spectatori. „Am convenit ca până la sfârşitul lunii octombrie să fie gata proiectarea, după care să demarăm efectiv lucrările de construcţii” reliefează Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  Autorităţile sucevene s-au obligat la asigurarea terenului necesar, a suprafeţelor pentru depozitare şi organizare de şantier, la suportarea finanţării introducerii utilităţilor, cât şi la menţinerea destinaţiei şi întreţinerea obiectivului pe o perioadă de minim 15 ani.