Inspectorii sanitari veterinari suceveni
au amendat cu 10.000 de lei un magazin care vindea, fără autorizaţie, pui de o zi
> Sanitar veterinarii au
închis două exploataţii comerciale de păsări care nu respectau normele de biosecuritate
pe linia prevenirii şi combaterii influenţei aviare
Mai multe acţiuni oficiale de control pe linia sănătăţii şi bunăstării
animalelor au organizat şi desfăşurat, pe durata lunii trecute, lucrătorii
specializaţi ai Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
Suceava. Potrivit directorului executiv dr. Dănuţ Corneanu, în colaborare cu
reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean
de Jandarmi, 14 controale au vizat târgurile de animale şi zonele adiacente
acestora. Verificările au avut drept scop prevenirea pestei porcine africane şi
a influenţei aviare, proprietarilor a 14 mijloace care transportau suine
neînmatriculate şi fără documentele prevăzute de lege dându-li-se amenzi în
sumă de 16.800 de lei. În cazul a 5 mijloace de transport cu pui ale căror
proprietari nu au putut prezenta documentele sanitare veterinare, valoarea
totală amenzilor aplicate s-a ridicat la 6.300 de lei. În luna mai, inspectorii
sanitari veterinari suceveni au verificat 13 magazine care comercializau pui de
o zi, una dintre unităţile în cauză fiind amendată cu 10.000 de lei, deoarece
că funcţiona fără a avea autorizaţie. Sub aspectul prevenirii şi combaterii
influenţei aviare, inspecţii au fost desfăşurate şi la două exploataţii comerciale
de păsări. Constându-se nerespectarea regulilor de biosecuritate şi a
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 35 din 2016 pentru cele două unităţi au
fost emise ordonanţe de închidere a activităţii. Totodată, pentru încălcarea
prevederilor legale, dată a fost şi o amendă de 12.000 de lei. În acelaşi
context, în luna mai, acţiuni de control au fost întreprinse şi în 30 de
gospodării ale populaţiei în care erau crescute păsări de curte. Dr. Dănuţ
Corneanu, director adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava mai informează că acţiunile de control din luna trecută au
avut în obiectiv şi 22 de exploataţi nonprofesionale cu mai mult de 4 porcine,
cât şi 4 exploataţii comerciale de suine.
Astfel, unul dintre agenţii economici verificaţi, care nu respecta
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 35 din 2016, a fost sancţionat
contravenţional cu 2.400 de lei. Verificări s-au făcut la un adăpost pentru
câini şi o grădină zoologică, o amendă de 1.000 de lei fiind dată ca urmare a
nerespectării condiţiilor de păstrare a materialelor biologice. În cazul controalelor
sub aspectul bunăstării animalelor şi identificării acestora, din 5 ferme de
bovine verificate, două s-au ales cu amenzi însumând 3.000 de lei.