30 iunie 2022

 

Intenţia suceveană de casare a 1.000 de autoturisme vechi este blocată la Guvern

> „Noi suntem pregătiţi, avem bani prinşi în buget, însă, din păcate, contribuţia guvernamentală nu este reglementată” menţionând că Suceava alocă, în acest scop, 1,5 milioane de lei

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a dat asigurări că în luna iunie vor fi încheiate demersurile pregătitoare din cadrul programului de casarea a autovehiculelor vechi, acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat, într-o conferinţă presă, Ion Lungu, primarul Sucevei. „S-a luat angajamentul ca până la data de 1 iulie să fie aprobată legislaţia necesară la Minister, astfel încât poată demara acest proigram. Deocamdată nu avem informaţii că s-ar fi dat vreo ordonanţă de urgenţă în acest sens. O să am o discuţie directă cu domnul ministru Tanczos Barna, să vedem în ce stadiu se află documentaţiile pentru aplicarea programului. Noi suntem pregătiţi, avem bani prinşi în buget, însă, din păcate, contribuţia guvernamentală nu este reglementată” declarat Ion Lungu. Conform şefului executivului din reşedinţa de judeţ, din vistieria municipală va fi suportată jumătate din valoarea de casare a autovehiculului în cauză, cealaltă jumătate fiind achitată din bugetul de stat.  „Suntem singurul oraş din ţară care a prins în buget o sumă pentru casarea maşinilor” preciza, anterior, Ion Lungu, primarul Sucevei,  menţionând că în cauză ar fi 1,5 milioane de lei, pentru 1.000 de autovehicule casabile.