Cincizeci de kilograme de peşte şi
produse piscicole au confiscat din Bazar inspectorii sanitar veterinari suceveni
> Marfa nu avea documente de
provenienţă, produsele erau desfăcute în condiţii de igienă improprii sau
depozitate necorespunzător, întreaga cantitate fiind orientată înspre distrugere
într-o unitate de incinerare autorizată
Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava au avut, în luna trecută, numai puţin de 73 de acţiuni de
control. Este vorba despre controale oficiale privind siguranţa alimentelor, în
urma neregulilor descoperite fiind date 11 avertismente şi 3 amenzi însumând
12.400 de lei. Directorul adjunct Dănuţ Corneanu spune că deficienţele descoperite
constau în condiţii de igienă îndoielnice, depozitarea improprie a produselor
alimentare, cât şi în manipularea necorespunzătoare a acestora. Astfel, verificate
au fost unităţile de alimentaţie publică, respectiv în restaurante şi
patiserii, inclusiv în laboratoarele aferente, inspectorii DSVSA sancţionând
firmele care s-au abătut de la obligaţiile impuse prin prevederile legale în
vigoare cu 7 avertismente, dar şi cu două amenzi de câte 1.200 de lei fiecare. Trei
avertismente au fost emise după cele 24 controale desfăşurate în magazinele
alimentare şi în supermarketuri, unul dintre acestea fiind amendat cu 10.000 de
lei. În cazul depozitelor, abaterile de la legislaţia sanitară veterinară a
fost sancţionată cu două avertismente. Conform dr. Dănuţ Corneanu, în cadrul
unui control tematic comun, Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor, în echipe mixte cu reprezentanţii Inspectorului de
Poliţei Judeţean, au organizat o descindere în Complexul Comercial Bazar din
Lunca Sucevei. Potrivit tematicii stabilite de Agenţia Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentară acţiunile de control au vizat comercializarea
peştelui şi a produselor piscicole. Verificările au dus la depistarea unor abateri
de la reglementările în domeniu, comercianţii cu pricina fiind sancţionaţi
contravenţional. Drept urmare, 3 dintre cei în cauză au fost doar avertizaţi,
în timp ce în alte 6 cazuri s-au dat amenzi totalizând 16.000 de lei. Agenţii
economicii supuşi sancţiunilor desfăceau marfă fără documente de provenienţă,
acessta fiind expusă în condiţii de igienă improprii sau depozitate
necorespunzător. Inspectorii DSVSA au
dispus retragerea de a consum şi confiscarea a 52 kg de peşte şi de produse piscicole, cantitate care a luat calea distrugerii într-o
unitate de incinerare autorizată.