Alte nouă primării cer ajutoare
de urgenţă din vistieria Consiliului Judeţean
> Este vorba despre un municipiu,
două de oraşe şi 6 de comune, cea mai mare sumă, cea de 500.000 de lei, fiind solicitată
de Cîmpulung Moldovenesc
> Conform legii, persoanele şi
primăriile aflate în situaţii de extremă dificultate pot beneficia de sprijin
financiar din Fondul de rezervă
O sumă de 3,5 de milioane de lei ar putea fi îndreptată de Consiliul
Judeţean Suceava către unităţile administrativ-teritoriale aflate în situaţie
de extremă dificultate. Repartizarea va
fi pe masa aleşilor judeţeni, în şedinţa ordinară a lunară a deliberativului. În
cauză sunt 9 primării, respectiv una de municipiu, două de oraşe şi 6 de comune
care, având probleme deosebite, au apelat la ajutorul executivului judeţean. Conform
proiectului de hotărâre, cel mai consistent sprijin financiar, unul de 500.000
de lei, este îndreptat înspre municipiul Cîmpulung Moldovenesc. În comuna Râşca
ar urma să ajungă 450.000 de le, iar câte 400.000 de lei ar putea lua calea
oraşelor Cajvana şi Frasin, precum şi a comunelor Capu Câmpului şi Ipoteşti. Comuna Drăguşeni are nevoie de 350.000 de lei
în timp, ce comunele Dolheşti şi Putna solicită, fiecare, câte un ajutor bănesc de 300.000 de
lei. Repartizarea sumei de 3,5 milioane de lei se face prin rectificare a
bugetului judeţean „în baza solicitărilor şi justificările primite”. În aceeaşi
şedinţă, consilierii judeţeni vor analiza aprobarea acordării unui total de 13.500
de lei, cu titlul de ajutor de urgenţă, pentru 3 persoane aflate, de asemenea,
în situaţii de extremă dificultate. De precizat este faptul că, în şedinţa
ordinară a lunii mai, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului
Judeţean Suceava, o sumă de 910.000 de lei a fost repartizată către un oraş şi
două comune, respectiv către Broşteni, Păltinoasa şi Pojorâta. În baza
principiului solidarităţii, prevăzut de Legea nr. 273 din 2006 a finanţelor
publice locale, din Fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean pot fi
alocate sume „unor persoane şi unităţi administrativ-teritoriale aflate în
situaţii de extremă dificultate”.