29 iunie 2022


Cu toate că Suceava nu este în top

Primăria cumpără aparate pentru testarea şoferilor drogaţi  

> „Este un flagel care ne preocupă pe toţi, de aceea Poliţia, autorităţile locale, trebuie să strângă rândurile, să putem gestiona, cât de cât, acest fenomen” a declarat primarul Ion Lungu

Autorităţile administraţiei publice locale sucevene vor achiziţiona două aparate DrugTest Drager, în valoare de 20.000 de lei, fiecare. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, care spune că acestea vor servi la testarea conducătorilor auto, în vederea depistării consumatorilor de droguri sau de alte substanţe interzise. „Un lucru care mă îngrijorează, ca primar şi de care nu trebuie să ne ascundem, este consumul de droguri” a precizat şeful executivului din reşedinţa de judeţ. Cererea a venit din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, problematica fiind discutată în cadrul Comisiei de Ordine Publică de pe lângă Primăria reşedinţei de judeţ. Un proiect de hotărâre este înscris pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Local, aleşii municipali urmând a delibera în acest sens.  „Nu au aceste aparate pentru a testa şoferii cu suspiciune de a fi consumat droguri sau alte substanţe interzise la volan. Niciun preţ nu este prea mare, este un flagel care ne preocupă pe toţi, de aceea Poliţia, autorităţile locale,  trebuie să strângă rândurile, să putem gestiona, cât de cât, acest fenomen” reliefează edilul-şef. Şeful municipalităţii arată că a avut discuţii cu reprezentaţii compartimentului antidrog al IPJ, conform cărora „unele reţele au fost desfiinţate”, Suceava nefiind „în top” la consumul de substanţe interzise. „Nu este o atribuţie a Primăriei, dar indirect avem semnale că există consum de droguri. Se pare că, între localităţile din judeţ, în prim plan nu este municipiul Suceava, dar există şi la noi probleme” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Primăria municipiului Suceava a mai sprijinit financiar şi achiziţionarea a două radare mobile care au intrat în dotarea Poliţiei Rutiere.