22 mai 2022

 Voucher pentru facilitarea inserției pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități

> Acesta are o valoare 23.000 de lei, pentru achiziţionarea de dispozitive asistive şi tehnologii de acces

> Angajatorii interesaţi sunt sprijiniţi în vederea accesibilizării a 200 de locuri de muncă

Specialişti ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  Suceava, împreună cu beneficiarii ai serviciilor rezidențiale, persoane cu dizabilități, au participat Bursa locurilor de muncă organizată de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forței de Muncă de la sfârşitul săptămânii. Beneficiarii noştri s-au arătat extrem de încântaţi să se întâlnească între ei, dar și să acceseze un loc de muncă sau înscrierea la diverse cursuri de specializare” arată Nadia Creţuleac, directorul executiv al DGSAPC. La standul instituţiei a fost prezentat şi Proiectul
Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități”, precum şi modalitatea de  obţinere, de către persoanele cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, a unui vaucher pentru achiziționarea de dispozitive asistive şi tehnologii de acces, în vederea creşterii şanselor de ocupare a unui loc de muncă.
Proiectul este derulat de Autoritatea  Naţională  pentru  Drepturile  Persoanelor  cu  Dizabilități (ANDPD), în parteneriat  cu  Agenţia   Naţională   pentru   Ocuparea   Forței  de  Muncă (ANOFM), în cadrul Programului Operațional Capital Uman, având ca obiectiv specific sprijinirea persoanelor cu dizabilități în vederea creșterii șanselor de ocupare a unui loc de muncă. Proiectul vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea facilitării inserției pe piața muncii. Acestea pot achiziţiona tehnologii şi dispozitive asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în baza unui vaucher cu o valoare de maximum 23.000 de lei. Proiectul prevede, de asemenea, acordarea de sprijin angajatorilor în vederea asigurării accesibilizării locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, având ca rezultat adaptarea la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități. Este vorba despre 200 de locuri de muncă, în cadrul standului fiind oferite informații cu privire la condițiile de obținere a vaucherului, precum și cu privire la dosarul care trebuie depus de c
ătre fiecare beneficiar la sediul DGASPC Suceava.