20 mai 2022


Densitate mare a proiectelor de turism de agrement în municipiul Suceava

> „Nu este un moft, o întrecere cu cineva, nici cu Botoşani, cu Gura Humorului, nici cu Fălticeni” spune primarul Ion Lungu

> Licitaţia pentru întocmirea documentaţiei viitorului aqua park se ţine pe 15 iunie, obiectivul urmând se întinde pe de 3,5 hectare

Primăria municipiului Suceava a lansat procedurile pentru construirea unui aqua park „un proiect important şi destul de complex”, după cum arată primarul Ion Lungu. „A fost scoasă la licitaţia documentaţia şi o pregătim pentru fonduri europene. Sigur, aparent, este o sumă destul de mare,  dar este o lucrare complexă” a spus şeful administrativului local sucevean. Procedurile includ mai multe etape, printre care întocmirea studiului de fezabilitate, realizarea proiectului tehnic, întocmirea caietului de sarcini, achiziţionarea asistenţei tehnice, întocmirea documentaţiei şi depunerea proiectului pe fonduri europene. Licitaţia va avea loc pe 15 iunie, obiectivul urmând se materializa pe o suprafaţă de 3,5 hectare, la ieşirea din municipiul Suceava înspre Fălticeni, acolo unde va fi construit viitorul Complex sportiv. Valoarea investiţiei este apreciată la 2,9 milioane de lei, constând în două ansambluri. În primul rând este vorba despre o clădire principală cu bazine şi piscine acoperite, tobogane pe categorii de vârstă, grupuri sanitare, spaţii comerciale, birouri, spaţii administrative, vestiare şi case de bilete. Partea în aer liber cuprinde jacuzzi cu valuri, tobogane, plajă, bază de observare, post salvamar, cabine de duşuri, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi locuri de parcare. „Fiind un proiect complex, de aceea ne-am inspirat de la alte oraşe care au făcut asemenea aqua parkuri, să fie un sigur consultant, ca să aibă continuitate, aceeaşi strategie. Sper ca să se prezinte ofertanţi cât mai mulţi, să se adjudece licitaţia, să pregătim documentaţia pentru depunere pe fonduri europene. Nu este un moft, o întrecere cu cineva, nici cu Botoşani, cu Gura Humorului, nici cu Fălticeni. Mi se pare corect şi normal ca tinerii din municipiul Suceava, în primul rând, să aibă posibilitatea de face baie pe timp de iarnă, în spaţii acoperite, şi, de ce nu?, proiectul să se plieze şi pe strategia de turism, pentru a da o densitate cât mai mare a proiectelor noi de agrement din municipiul Suceava”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.