„Creşă mare” pe Platoul Cetăţii
de Scaun
> Cu 110 de locuri, aceasta
este a doua după cea deja licitată Cartierul „Tinereţii” de pe Dealul
Mănăstirii Teodoreni
Predarea către Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a amplasamentului unei viitoare creşe a fost aprobată prin hotărâre deliberativului municipiului Suceava, într-o şedinţă de îndată. Tot cu acest prilej s-a dat şi girul pentru asigurarea, de către municipalitate, a condiţiilor necesare executării obiectivului. „După ce avem în curs o creşă în cartierul Burdujeni, acum predăm celalalt teren, din zona Platoului Cetăţii, pentru a se face demersurile de organizare a licitaţiei pentru construirea a unei a doua creşe” a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi. Cea de-a doua creşă din municipiul Suceava prinsă în lista obiectivelor de acest tip al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) se va construi pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi aflată pe strada „Parcului”. Încadrată în categoria „creşă mare”, conform proiectului-tip creşa va avea 110 de locuri, asigurând condiţii pentru îngrijirea a 10-11 grupe de copii. Obiectivul este prevăzut, printre altele, cu bucătărie, spălătorie, cameră pentru joacă, pavilion administrativ, cameră pentru părinţi şi cameră de acces. Potrivit viceprimarul Lucian Harşovschi, proiectul include şi un generoasă parcare pentru autoturismele părinţilor, căutată fiind, totodată, şi o soluţie de fluidizarea a traficului din zonă. Creşa deja licitată şi care se copnstruieşte în Cartierul „Tinereţii” de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni are tot 110 de locuri. Suprafaţa construită este de 2.489,18 de metri pătraţi, aria desfăşurată de 2.409,13 de metri pătraţi, la o lungime de 96,60 de metri şi o lăţime de 34,10 metri. Clădirea va fi alimentată cu „energie redusă” furnizată de panouri fotovoltaice, imobilul fiind înconjurat de spaţii verzi de circa 5.000 de metri pătraţi, în care vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii.