18 mai 2022

 

Ştrandul modernizat al Sucevei ar putea fi deschis pe 1 august 

> Până acum au fost executate trei sferturi din lucrări, montate fiind deja panourile fotovoltaice pentru încălzirea apei, cât şi staţia de clorinare şi filtrare

 > Intervenţiile au demarat în martie 2020, investiţia actualizată de 13,22 de milioane de lei incluzând o terasă, un loc de joacă pentru copii şi două plaje

Lucrările de modernizarea de la Ştrandul municipal sunt în grafic, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul Sucevei, precizând că este „destul de optimist” cu darea în folosinţă acestuia pe 1 august 2022. Potrivit primului gospodar al reşedinţei de judeţ, la această dată se lucrează la placarea cu gresie specială a bazinelor, montate fiind deja panourile fotovoltaice pentru încălzirea apei, cât şi staţia de clorinare şi filtrare, una cu echipamente moderne de ultimă generaţie. De asemenea, în fază avansată sunt finisajele la anexe, respectiv la clădirea tehnică, vestiare, grupuri sanitare şi punctul de control. „Dorim ca pe data de 31 iulie 2022 să finalizăm modernizarea ștrandului municipal, stadiul fizic de realizare a lucrărilor fiind de aproximativ 75%” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, menţionând că, în faza finală este licitaţia pentru reabilitarea străzii „Ștrandului”, „care asigură şi canalizarea pentru ștrand”. Contractul de proiectare şi execuţie pentru modernizarea ştrandul din Iţcani a fost semnat cu asocierea de firme ConBuvovina, Loial Impex şi  Moldproiect-ASD, toate din Suceava, pentru  9,57 de milioane de  lei fără TVA, iar lucrările au început în martie 2020.  În iunie 2021, în Consiliul Local s-a procedat la actualizarea indicatorilor tehnico-economici, prin suplimentarea fondurilor necesare instalaţiilor componente ale obiectivului, valoarea investiţiei de modernizare a Ştrandului Iţcani ajungând, astfel, la 13,22 de milioane de lei. Printre altele, investiţiile includ amenajări precum bazin principal, bazin cu apă sărată, bazin pentru copii, pavilion administrativ, pavilion de control acces, pavilion de vestiare şi grupuri sanitare, terasă de alimentaţie publică, loc de joacă pentru copii, platformă de plajă-deck, două plaje cu nisip, cazan de încălzire pe gaze naturale şi circuit de dezinfectare a picioarelor. La acestea se adaugă sistemul de detectare a efracţiei şi de control al accesului, sistemul de detectare a incendiilor, precum şi instalaţiile de sistem de date şi voce. Ştrandul din cartierul Iţcani al municipiului Suceava a fost construit în anii epocii comuniste, la fel ca şi cel din fosta zona industrială Burdujeni, pe locul acestuia din urmă funcţionând, în prezent, un mare complex comercial. Pentru o perioadă, Ştrandul municipal de la Iţcani a fost concesionat unei firme sucevene, însă contractul a fost reziliat în cursul anului 2016, după ce societatea în cauză şi-a declarat insolvenţa. Înaintea demarării lucrărilor de modernizare, cele 3 bazine descoperite, platformele, vestiarele şi amenajările exterioare, vechi de circa 40 de ani, se aflau într-o avansată stare de degradare.