30 mai 2022

 

Printr-un nou proiect al autorităţilor locale

Valorile sucevene vor fi premiate cu 30.000 de lei

> Suma de 30.000  este disponibilizată din bugetul municipal, la 30 de personalităţi urmând a ajunge premiile „Magister”, „Emeritus”, „Academica”, premiul pentru societate civilă, cât şi cel pentru jurnalism

Primăria municipiului Suceava va premia personalităţile din reşedinţa de judeţ în cadrul unei manifestări desfăşurată în premieră. Este vorba despre Proiectul „Seara valorilor sucevene”, primarul Ion Lungu făcând cunoscut că fondul de premiere este de 30.000 de lei. „Seara valorilor sucevene” este organizată în asociere cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, evenimentul urmând a avea loc la Hotelul Balada, pe 24 iunie, cu ocazia marcării Zilelor Sucevei. „Încercăm să promovăm un proiect nou. Nu ascund, am mai văzut acest lucru şi la alte primării care organizează zilele localităţii. Mi se pare corect să fie aşa, să avem şi noi o seară a valorilor sucevene. Sigur, vor fi mai multe categorii de premii. Estimăm vom premia 30 de personalităţi ale Sucevei, din toate domeniile de activitate, iar eu consider că 30.000 de lei nu este o sumă enorm de mare” anunţat Ion Lungu, primarul Sucevei. Premiile, domenii, vor fi acordate în baza unor criterii aprobate în deliberativul municipal sucevean. pentru acestea se numără premiile „Magister”, „Emeritus”, „Academica”, premiul pentru societate civilă, cât premiul „Mircea Motrici” pentru jurnalism.