Se apropie termenul limită pentru de declararea veniturilor la Finanţe
> Declaraţia unică se
completează de către persoanele fizice care au realizat şi datorează impozit pe
venit şi contribuţii sociale
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava reamintește contribuabililor că termenul pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de către persoanele fizice (formularul 112) este data de 25 mai 2022, inclusiv. Conform purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. „Recomandăm ca declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare” subliniază Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP Suceava, menţionând că este vorba despre serviciului „Spaţiul Privat virtual” (SPV) şi de site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată. De asemenea, formularul poate fi depus şi în format de hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).Pentru completarea şi depunerea declaraţiei unice, contribuabilii pot solicita sprijin apelând serviciul central de asistenţă telefonică, la numărul 031.403.91.60; prin e-mail, accesând https://www.anaf.ro/asistpublic/, cât şi în „Spaţiul Privat virtual”. Totodată, modelele de completare a declaraţiei unice sunt publicate pe pagina Facebook a ANAF, dar şi pe canalul Youtube.