29 aprilie 2022

 

Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat vor avea calorifere calde până pe 9 mai

> „Cred este normal să asigurăm căldură (...), în mod special persoanelor în vârstă, cât şi copiilor, atât în case cât şi la şcoală”  este de părere primarul Lungu

> În 2022 ar urma să fie înregistrată cea mai îndelungată de perioadă de încălzire a locuinţelor, în 2021 sistarea survenind pe 6 mai, iar în 2020 pe 4 mai

Primăria municipiul Suceava anunţă că, în urma discuţiilor cu conducerea Bioenergy şi Thermonnet, pe fondul temperaturilor atmosferice scăzute, cât şi din cauza prognozei meteorologice nefavorabile, furnizarea serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură va fi prelungită. „Având în vedere prognoza meteo în oraşul nostru, pentru următoarele 10 zile, am luat hotărârea, împreună cu furnizorul şi operatorul de transport şi  distribuţie a energiei  termice, să asigurăm căldură  în oraş până pe data de luni 9 mai 2022. Asociaţiile care nu doresc încălzire în această perioadă au posibilitatea să închidă gigacalorimetrul de la intrarea în bloc sau în scară, după caz”  precizat ieri, primarul Ion Lungu. Reamintim că, în 2021, Thermonet Suceava a sistat furnizarea agentului termic începând cu 6 ziua de mai, în 2020 încălzirea locuinţelor branşate la sistemul centralizat de termoficare încetând pe 4 mai.  Conform prevederilor  HG nr. 425 din 1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice care, art. 117, că oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte + 10 grade Celsius, între orele 18.00-6.00. „Cred este normal să asigurăm căldură la cei care doresc, în mod special persoanelor în vârstă, cât şi copiilor, atât în case cât şi la şcoală” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Astfel, în 2022 ar mai urma să fie înregistrată cea mai îndelungată de perioadă de încălzire a locuinţelor. În vederea  pregătirii sistemului centralizat de termoficare pentru furnizarea încălzirii în acest sezon rece, Thermonet, distribuitorul de agent termic din municipiul Suceava, a procedat la umplerea instalaţiilor de încălzire începând cu 1 octombrie 2021.

 

În 2022

Plăţi de aproape 32 de milioane de lei pentru lucrările abandonate de la Axa rutieră strategică Iaşi-Suceava

> Din cauza rezilierii contractului de lucrări urmează „a fi demarată, în cel mai scurt timp, procedura de achiziţie a expertizării restului de executat”

După primul trimestru al anului 2022,  în ceea ce priveşte latura de dezvoltare a bugetului de cheltuieli al judeţului Suceava, plăţile eferente proiectelor în curs de derulare s-au făcut doar în proporţie de 48,59% din totalul programat. Conform proiectului de aprobare a execuţiei bugetelor, supus aprobării deliberativului judeţean, aceasta înseamnă 14,92% din prevederea bugetară pentru întregul an, cea mai mare ponderea în cadrul proiectelor aflate în implementare având-o „Regiunea Nord-Est. Axa rutieră strategică 1 Iaşi-Suceava”. Potrivit cursei citate, în perioada trecută din anul 2022, în conturile Proiectului  s-au făcut plăţi de aproximativ 31,71 de milioane de lei, „în urma rezilierii contractului de lucrări urmând a fi demarată, în cel mai scurt timp, procedura de achiziţie a expertizării restului de executat”. Conform sursei citate, în dreptul cheltuielilor de capital, nivelul plăţilor este de 17,83%, comparativ cu planul pentru cele 3 luni ale lui 2022, reprezentând 10,08% din totalul anului în curs. Astfel, în cadrul obiectivelor de investiţii  finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Locală plăţile au fost de doar 879.521 de lei, respectiv de 17,83% în raport cu ceea ce se planificase pentru cel dintâi trimestru din 2022. O  pondere redusă, de numai 1,77% din prevederea bugetară trimestrială este consemnată, de asemenea, la cheltuielile Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Suceava.       

La unităţile subordonate Consiliului Judeţean Suceava, cheltuielile de capital au atins 14,19% faţă de cele estimate a fi făcute în trimestrul întâi, ceea ce înseamnă 3,03% din prevederea anuală. Pentru obiectivele de investiţii prinse în bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă  „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unitate deţinând cea mai mare parte aprobată în primul trimestru, plăţile au fost de puţin peste 1 milion de lei, însemnând 15,475 din alocarea programată pentru aceste primele 3 luni ale anului 2022.         

28 aprilie 2022

 Primarul Ion Lungu face apel la autorecenzare

> Corectitudinea şi completitudinea declaraţiilor aduc avantaje la finanţările din fonduri europene nerambursabile, cât şi la cele din bugetul de stat


În cadrul Recensământului populaţiei şi locuinţelor, activitatea de auto-recenzare asistată (ARA) se desfăşoară în perioada 15 martie-15 mai 2022, reaminteşte Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. „Fac apel din nou la suceveni să se autorecenzeze. Mai este termen până pe 15 mai, după care se va face vizita acasă. Şi eu mi-am luat timp să fac această autorenzare”  precizează şeful executivului municipal sucevean. 

Lungu pune că, în acest sens, în municipiul reşedinţă au fost amenajate 7 centre de auto-recenzare asistată, Primăria asigurând plata a 14 recenzori ARA, a unui coordonator AT, a 9 recenzori-şefi şi a 96 de recenzori  de teren. „Este un lucru foarte important pentru municipalitate, pentru că există unele bareme privind numărul de populaţie, în cadrul cărora se beneficiază de nişte avantaje privind fondurile din proiectele europene şi finanţările care vin de la Guvern. Dar, aşa este normal, ca numărul populaţiei să fie identificat exact şi corect, şi, la fel de importantă este şi situaţia locuinţelor” reliefează Lungu. La aceasta dată, în registrele de evidenţă a populaţiei ale Primăriei ar exista circa 127.247 de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Suceava, centrele de auto-recenzare asistată fiind deschise la sediile Primăriei din Suceava şi Burdujeni, precum şi la Teatrul „Matei Vişniec”, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, Şcoala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” şi  şi Shoping City Center. „De Continuăm să ne şi implicăm în această activitate. Avem discuţii, o dată la două-trei zile, cu conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică, în aşa fel încât să ne asigurăm că vom face bine acest recensământ şi să determinăm participarea a unui număr cât mai mare de populaţie” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. 


Unsprezece microbuze pentru a-i aduce la şcolile din oraş pe elevii din Lanişte, Aleea Dumbrăvii Burdujeni-sat şi Iţcani

> La Ministerul Educaţiei a fost trimis un dosar pentru 11 mijloace de transport persoane, dintre care 6  cu 8+1 locuri, iar celelalte 5 cu 16+1 locuri

Primăria municipiului Suceava a pregătit o documentaţie şi a înaintat Ministerul Educaţiei o cerere pentru alocarea de finanţare în cadrul proiectului de dotarea cu microbuze pentru transport şcolar. Finanţarea nerambursabilă ar putea fi obţinută în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţa (PNRR), demersul vizând şi reducerea aglomeraţiei din  prejma unităţilor de învăţământ, la intrarea şi la ieşirea de la ore. Cu microbuzele electrice astfel procurate ar urma să fie transportaţi elevi din zonele periurbane, în principal din cartierele Burdujeni-sat şi Iţcani, dar şi din zonele rezidenţiale Lanişte şi Aleea Dumbrăvii. „Ar fi bine să prindem nişte maşini cu care să puteam transporta elevii din zonele mai îndepărtate ale oraşului, cum ar fi Lanişte, aleea Dumbrăvii, Burdujeni-sat şi Iţcani, astfel încât să puteam fluidiza traficul” arată primarul Ion Lungu. Şefului municipalităţii sucevene informează că, potrivit dosarului înaintat în Capitală, este vorba despre 11 mijloace de transport persoane, dintre care 6 cu 8+1 locuri, iar celelalte 5 cu 16+1 locuri.  „Noi am mai procedat aşa şi cu maşinile municipalităţii Sigur, am cerut mai multe. Sperăm să ni se aprobe ceva din aceste microbuze, chiar dacă acest proiect se adresează, în mod special, mediului rural. Este inclusiv o modalitate de fluidizare a traficului” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. 

 Primăria Suceava

Proiect de 2,62 de milioane de lei pentru gazele naturale din „Europa”

> Introducerea reţelelor de alimentare pe Dealul Tătăraşi se va face cu finanţare din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, anunţă primarul Ion Lungu

Primăria Suceava a depus un proiect de aducţiune a gazelor naturale în Cartierul „Europa” de pe Dealul Tătăraşi. Finanţarea urmează fi atrasă prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Aceasta în contextul în care, la sfârşitul anului 2019, Ion Lungu anunţa că alimentarea cu gaze naturale a cartierului pentru tineri ar putea să se facă printr-un proiect cu finanţare europeană nerambursabilă, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Edilul-şef reliefa că primăria suceaveană este nevoită să facă apel la fondurile europene, deoarece compania de gaze naturale nu susţine investiţii în cartiere de locuinţe individuale, acestea din urmă fiind considerate nerentabile. De această dată, autorităţile administraţiei publice locale sucevene vor să profite de Ordinul comun nr. 278/167/2002 al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi ministrului Energiei, în baza căruia, până pe 26 aprilie puteau fi depuse proiecte care vizează sisteme de distribuţie a gazelor naturale, inclusiv branşamentele, precum şi racordul la sistemul de transport. „Deci, dacă în cartierul de pe Dealul Mănăstirii investiţia se va termina în acest an, fiind făcută din veniturile proprii ale municipalităţii, de această dată vrem ca în Cartierul Europa gazele naturale să le aducem cu fonduri guvernamentale, prin acest Program Naţional de Investiţii <Anghel Saligny>” a precizat Ion Lungu, primul gospodar al Sucevei.  Valoarea totală a proiectului este de 2,62 de milioane de lei, dintre care aproximativ 2 milioane de lei de la bugetul de stat, iar 575.256 de lei din bugetul municipiului Suceava.  De precizat este că pe Dealul Tătăraşi, în 2012, au primit loturi de câte 300 de metri pătraţi fiecare, 142 de tineri cu vârsta de până la 35 de ani, care nu au avut vreodată sau nu deţineau la acel moment o locuinţă ori un teren proprietate personală „pretabil” la ridicarea unei case. De reiefat este că, în 2022, reţelele de gaze naturale ar urma să fie introduse, în totalitate, în cartierul „Tinereţii” de pe Dealul Mănăstirii. Până la această dată reţelele au ajuns pe 26 de străzi din Burdujeni-sat, extinderea având în plan 33 de străzi, cu circa 1.300 de imobile. Contractul cu Test Prima, societatea care a câştigat licitaţia, a fost semnat pe 10 octombrie 2018, iar ordinul de începere a lucrărilor  s-a dat la finele lunii în cauză. Valoarea investiţiei a fost stabilită la 3,71 de milioane de lei, fără TVA, cu o durată de execuţie de 36 de luni.
 

 

Suceava, singurul oraş care are pregătiţi banii pentru casarea a 1.000 de autoturisme

>  „Sperăm ca, de pe 1 iulie, sucevenii să poată casa respectivele maşini, iar noi să le dăm sumele respective” spune Lungu

Administraţia Fondului pentru Mediu a dat asigurări că în luna iunie vor fi încheiate demersurile pregătitoare din cadrul programului de casarea a autovehiculelor vechi, anunţă Ion Lungu, primarul Sucevei. „Mă opreşte lumea pe stradă, mă întreabă despre acest lucru. Deja avem solicitări la Primărie, prin care oamenii sunt interesaţi să schimbe aceste maşini. Mai ales că prin acest program nu este obligatoriu să se achiziţioneze maşini noi, ci banii se dau efectiv în mână”  arată edilul-şef sucevean. Lungu crede că după punerea la punct reglementărilor şi a procedurilor de rigoare, programul ar putea să fie implementat efectiv începând e la 1 iulie 2022. „S-a schimbat conducerea AFM, iar cea nouă s-a angajat ca până în iunie să facă documentaţia, procedurile necesare, în aşa fel încât programul să fie funcţional. Sperăm ca, de pe 1 iulie, cetăţenii municipiului Suceava să poată casa respectivele maşini, iar noi să le dăm sumele respective” spune Lungu.  Conform şefului executivului din reşedinţa de judeţ, din vistieria municipală va fi suportată jumătate din valoarea de casare a autovehiculului în cauză, cealaltă jumătate fiind achitată din bugetul de stat.  „Suntem singurul oraş din ţară care a prins în buget o sumă pentru casarea maşinilor” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei,  menţionând că în cauză ar fi 1,5 milioane de lei, pentru 1.000 de autovehicule casabile.

27 aprilie 2022

 

Spaţiul Privat Virtual are peste 37.000 de utilizatori suceveni

> Înregistrarea în SPV a devenit obligatorie începând cu 1 martie 2022

Două milioane de contribuabili sunt înregistraţi, la nivel naţional, în Spațiul Privat Virtual, un serviciu gratuit, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Anunţul este făcut de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, în conformitate cu care prin intermediul SPV se pot depune declaraţii sau cereri, se solicită documente sau se verifică situaţia fiscală proprie etc. „Transmiterea documentelor prin mediul electronic economiseşte atât resursele contribuabililor, cât şi cele ale administraţiei fiscale” spune purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea. Responsabilul AJFP Suceava reaminteşte că, începând cu 1 martie 2022, înregistrarea în SPV a devenit obligatorie pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată. Obligaţia revine persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale. Persoanele fizice şi persoanele juridice, care deţin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu au deja un astfel de certificat, pot cere înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă. La începutul anului 2022 în Spaţiul Privat Virtual erau înrolaţi 37.043 DE utilizatori din raza de administrare a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, persoane juridice, persoane fizice şi alte entităţi.

 

În perioada premergătoare Sărbătorilor pascale

Descinderi ale inspectorilor DSVSA la 131 de unităţi sucevene

> În urma deficienţele constatate, controlorii au aplicat 18 amenzi într-un însumând 72.900 de lei şi au întocmit 12 avertismente

> Reţinute şi dirijate către neutralizare au fost 41,5 kg de produse alimentare care nu respectau normele sanitare veterinare

În perioada 28 martie-21 aprilie 2022, echipe de inspectori ai  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava au efectuat, la nivel judeţean, controale oficiale privind modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în perioada premergătoare Sărbătorilor pascale. Potrivit unei informări a instituţiei sucevene, semnată de directorul executiv dr. Mihai Voloşeniuc şi de directorul executiv adjunct dr. Dănuţ Corneanu, în intervalul menţionat, acţiuni de control au fost desfăşurate la 44 de obiective din sectorul unităţi de alimentaţie publică de tip pizzerii, cantine, unităţi de catering, restaurante care asigură hrană preparată consumatorilor finali în sistem de livrare la comandă, cofetării, patiserii, precum şi la pensiuni turistice. De asemenea, controale au fost făcute în 53 de unităţi de tipul magazinelor alimentare, hipermarketurilor, supermarketurilor, depozitelor alimentare şi carmangerii, dar şi în 15 pieţe agroalimentare, târgurilor sau expoziţiilor alimente. Totodată, inspectorii sanitari suceveni au descins în 3 târguri şi oboare în care sunt se comercializate animale vii, la două ferme de păsări verificate fiind, în acelaşi timp, şi 14 mijloace de transport destinate produselor alimentare şi animalelor vii. Potrivit informării citate, în perioada care a precedat Sărbătorile pascale, în total au fost verificate 131 de unităţi, în urma deficienţele constatate inspectorii DSVSA aplicând 18 amenzi într-un total de 72.900 de lei şi întocmind 12 avertismente scrise. În acelaşi context, s-au dispus măsuri de reţinere oficială de dirijare către unităţile de neutralizare a 41,5 kg de produse alimentare, care nu respectau normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv 8 kg de produse din carne, 33,5 kg de peşte şi de produse din pescuit. Printre neconformităţile constatate şi sancţionate de către controlorii DSVSA, enumerate sunt desfăşurarea activităţilor în spaţii şi unităţi neînregistrate sanitar veterinar; deficienţe referitoare la demonstrarea trasabilităţii produselor alimentare; etichetare necorespunzătoare; lipsa implementării corespunzătoare a programului de autocontrol; lipsa monitorizării temperaturii în depozit; deficienţe privind elaborarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP; utilizarea unor mijloace de transport neautorizate pentru animalelor vii, cât şi transportarea de animale neidentificate şi fără documente sanitare veterinare. „DSVSA recomandă tuturor consumatorilor ca achiziţionarea produselor alimentare de origine animală şi nonanimală să fie făcută numai din unităţi ;i spaţii aflate sub control sanitar veterinar” se subliniază în informarea  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, semnată de directorul executiv dr. Mihai Voloşeniuc şi de directorul executiv adjunct dr. Dănuţ Corneanu.

 

Ultimul centru de vaccinare din Suceava se închide pe 15 mai

> „Rămân, mai departe, cabinetele medicale şi Spitalul” apune primarul Lungu, precizând că amenajările sunt conservate, astfel încât să fie reactivate în caz de necesitate

Centrul de vaccinare organizat şi care mai funcţionează la  Iulius Mall din Lunca Sucevei va fi închis. Anunţul a fost făcut de Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, intervenţia fiind făcută pe fondul reducerii drastice a numărului de suceveni care vin să-şi inoculeze vaccinul COVID-19. „Cu data de 15 mai vom închide şi centrul de vaccinare de la Iulius Mall”  a arătat Lungu. În perioada de monitorizare premergătoare Sărbătorilor pascale ţi-au administrat serul anti Covid-19 99 de suceveni. În total, de la debutul campanie reşedinţă de judeţ s-au făcut 128.706 de vaccinuri, dintre care 93.895 cu Pfizer, 6.156 cu AstraZneca, 5.487 cu Moderna şi 13.168 cu Johnson an Johnson. „Rămân, mai departe, cabinetele medicale şi Spitalul. Conservăm mobilierul, tot ceea ce am folosit în această campanie de vaccinare, iar în măsura în care va fi necesar, le vom facem funcţionale” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Centrul de vaccinare de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi-a încetat activitatea pe 7 martie, iar cel de la  Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” a fost închis începând cu 15 martie 2022. Direcţia de Asistenţă Socială a solicitat  rectificarea în minus cu suma de 900.000 de lei a bugetului destinat susţinerii acestei activităţi, Consiliul Local aprobând această diminuare.

 
Cel mai probabil în toamnă, 

Autobuzele Iveco Irisbus scoase din circulaţie ar putea ajunge la Cernăuţi

> „Vom analiza oportunitatea în Consiliul Local” a declarat primarul Ion Lungu

Municipiul Suceava a primit un nou apel în vederea acordării de sprijin autorităţilor din Cernăuţi. „Vă rog să luaţi în considerare posibilitatea de a vinde, la un preţ rezonabil, sau de transfera maşini municipale folosite în concordanţă cu nevoile comunităţii, maşini care vor răspunde provocărilor actuale ale municipalităţii. În acelaşi timp, înţelegem că posibilităţile sunt limitate, deci sperăm că veţi trimite scrisoarea noastră şi altor municipii” se arată în scrisoarea primită de Primăria Suceava de la primarul cernăuţean, Roman Kliciuk.  Primarul Ion Lungu a declarat că, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, a remis apelul de la Cernăuţi şi către celelalte municipii membre ale AMR. Lungu a precizează că scrisoarea conţine o anexă cu mai multe autovehicule de uz urban, inclusiv autospeciale pentru salubritate, de care municipalitatea suceveană nu dispune. „Vom vedea în toamnă, când vin cele 15 autobuze electrice de la firma Solaris, ce vom face cu autobuzele pe care le vom scoate din circulaţie la vremea respectivă. vom analiza oportunitatea în Consiliul Local şi vom vedea dacă vom transfera nişte autobuze scoase din circulaţie de la firma Iveco Irisbus, să le dăm la Cernăuţi. Este o situaţie dramatică acolo, în continuare. Ne rugăm la Dumnezeu să se termine războiul, dar aşa cum merg lucrurile, se pare că acesta va mai dura”  a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei. 


19 aprilie 2022

 


În timpul Sărbătorilor pascale

Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea riscului infracţional şi „victimal” asociat persoanelor refugiate

> Se vor lua măsuri de evitare a incidentelor generate de acutizarea curentelor de tip radical, inclusiv a actelor de vandalizare sau profanare a mormintelor eroilor sovietici

> Patronii unităţilor de cazare în care sunt prezenţi refugiaţi şi turişti autohtoni sunt instruiţi pentru prevenirea evenimentelor nedorite, inclusiv a celor cauzate de consumul de alcool

În ceea ce priveşte măsurile dispuse în perioada Sărbătorilor pascale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava identifică două direcţii principale de acţiune, şi anume măsuri centrate pe contextul geopolitic actual, cât şi altele, operative şi preventive, specifice menţinerii climatului de ordine şi linişte publică. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Suceava, în considerarea contextului geopolitic actual şi în vederea gestionării riscurilor și vulnerabilităților asociate afluxului de refugiaţi din Republica Ucraina, deja dispusă a fost suplimentarea echipajelor din teren, atât în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret, cât şi pe reţelele de drum adiacente şi pe principalele căi terestre de comunicaţie, în scopul verificării vehiculelor cu care se deplasează persoanele refugiate şi prevenirii unor evenimente rutiere, survenite oboselii la volan, dar şi pe fondul unor alte cauze generatoare de accidente. În această perioadă, poliţiştii vor colabora cu celelalte structuri şi entităţi cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea riscului infracţional şi „victimal” asociat persoanelor refugiate, inclusiv a traficului de persoane şi a altor infracţiuni contra vieţii sau patrimoniului. În acest context, identificate vor fi toate unităţile de cazare de pe raza judeţului Suceava în care sunt prezente persoane refugiate şi care vor interfera cu turiștii suceveni ori cu vizitatori din alte zone ale ţării. Tot în aceste circumstanţe, se vor face instructaje cu administratorii acestor unităţi de cazare, în vederea prevenirii oricăror incidente sau evenimente nedorite, inclusiv pe fondul consumului de alcool. În acelaşi sens, vor fi obţinute date şi informaţii cu privire la unităţile de cult la care urmează să se adune, pentru Sărbătoarea Învierii, un număr sporit de persoane refugiate, în aşa fel încât să fie prevăzute măsuri specifice pentru prevenirea oricăror incidente generate de acutizarea unor curente de tip radical sau alte evenimente, Pe de altă se va proceda la „radiografierea tuturor cimitirelor aparţinând eroilor sovietici sau de acest gen şi la dispunerea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea unor acte de vandalism sau profanare”. Nu în ultimul rând, se va avea în vedere organizarea şi participarea, alături de alte instituţii şi de organizaţii neguvernamentale, la „activităţi de relaţionare şi marcare în comun a Sărbătorii Învierii Domnului, prin empatizare cu persoanele refugiate”, efective de Poliţie fiind instruite cu privire la „modul gradual de intervenţie şi adoptarea unei atitudini condescendente”.  

 

Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit

Erori financiar-contabile de 1.916.000 de lei la primăriile Adâncata, Drăgușeni și Grămești

 Camera de Conturi Suceava a  organizat şi desfăşurat trei acţiuni de control la tot atâţia ordonatori principali de credite din judeţul Suceava, la care s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate în sumă de 1.921.000 de lei. Conform Raportului privind finanţele publice în anul 2021, dat recent publicităţii în totalul respectiv 1.916.000 de lei sunt erori financiar-contabile, în timp ce plăţile nelegale însumează 5.000 de lei. Potrivit Camerei de Conturi, acţiunile desfăşurate au avut în vedere „Controlul legalităţii contractării sau garantării, a rambursării finanţărilor rambursabile la nivelul unităţilor administrativ teritoriale” la ordonatorii principali de credite din Adâncata, Drăgușeni și Grămești. Astfel, s-a constatat necuprinderea în buget a obligaţiilor privind rambursarea creditelor, ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor contractate conform acordurilor încheiate, la primăria Grămești abaterea fiind cuantificată la nivelul a 43.000 de lei. Tot la această unitate administrativ-teritorială, contabilitatea cheltuielilor în sumă de 14.000 de lei nu  a fost ţinută pe tipuri de cheltuieli, după natura sau destinaţia acestora, în corespondenţă cu clasificaţia bugetară.  Auditorii Camerei de Conturi au depistat diferenţe între evidenţele contabile ale primăriei Drăgușeni şi evidenţele Consiliului Judeţean Suceava, referitoare la soldurile conturilor de împrumut. La fel, neevidențierea corespunzătoare în contabilitate a instrumentelor de datorie publică, în sumă de 1.859.000 de lei, a fost identificată la toate cele trei primării sucevene verificate. La Adâncata s-a constatat neconducerea registrului datoriei publice şi nedesemnarea unei persoane împuternicite să facă înregistrări în acest registru, în timp ce la Drăgușeni și Grămești registrul respectiv nici ni fusese publicat. La Primăria Drăgușeni, inspectorii Camerei de Conturi au evidenţiat nerespectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, prin neconsultarea catalogului electronic. Nu în cele din urmă, s-a descoperit că au fost acceptate la plată şi decontate unele categorii de cheltuieli, majorate nejustificat, ca urmare a schimbărilor legislative, la obiectivul de investiții „Modernizare, renovare şi dotare cămin cultural sat Adâncata, comuna Adâncata, judeţul Suceava”, stabilit fiind un prejudiciu de 5.000 de lei.

 Creştere de 83% a numărului de pasageri ai Aeroportului Ştefan cel Mare

> Suceava a urcat pe locul al cincilea în clasamentul traficului total din România, în octombrie şi noiembrie, devansând aeroporturile Sibiu şi Bacău

În vederea deschiderii de noi destinaţii, cu sprijinul Consiliului Judeţean,  Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava a iniţiat acţiuni de publicitate şi marketing legate de prezentarea modernizării unităţii, precum şi de dezvoltarea regională, în vederea promovării şi prezentării potenţialului Regiei şi atragerea de  noi companii. Aşa se subliniază într-o informare a unităţii aeroportuare, conform căreia, în anul 2021, compania TUI Fly a operat două zboruri săptămânale spre Bruxelles Zaventern, Ryan Air a operat zboruri directe spre Bruxelles Charleroi, Manchester, Milano Bergamo, Rorna Ciampino, Viena, Rhodos, iar Blue Air a operat 3 curse săptămânale spre Bucureşti Otopeni. Wizz Air a inaugurat, în 2021, destinaţia Bruxelles Charleroi, pe lângă destinaţiile deja operate, respectiv Viena, Dortmund, Memningen, Bologna, Milano Bergamo, Rorna Fiurnicino, Londra Luton şi Doncaster, iar compania de stat TAROM a asigurat, şi în anul trecut, curse zilnice spre Bucureşti-Otopeni, în sezonul de vară suplimentând frecvenţa, până la 13 zboruri săptămânale. Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava a procesat în anul 2021 un total de 346.697 de pasageri, faţă de 189.199 cu un an înainte, înregistrând o creştere de 83%, „deservind noi operatori aerieni şi mai multe curse interne, internaţionale şi chartere de vacanţă, asigurând, în acelaşi timp, toate condiţiile pentru procesarea în siguranţă a pasagerilor şi personalului”. Potrivit sursei citate, în perioada iulie-septembrie 2021 s-au înregistrat cele mai mari valori de trafic, respectiv peste 50.000 de pasageri pe lună. De asemenea, Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava a urcat pe locul al cincilea la nivel naţional în clasamentul traficului total de pasageri din România, în lunile octombrie şi noiembrie devansând aeroporturile Sibiu şi Bacău.
 

18 aprilie 2022


Minimum patru centre de sacrificare a mieilor în fermele din jurul Sucevei

>  Nu încurajăm oamenii să cumpere carne din portbagaje, ci direct de la fermieri, unde există garanţia că aceasta este proaspătă, de calitate, verificată sanitar veterinar” a declarat dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA

Trei centre de sacrificare a mieilor au fost autorizate, până ieri, în judeţul Suceava. Anunţul este făcut de dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor Suceava, „Pentru sacrificarea tradiţională a mieilor de Paşte aceste centre sunt organizate în ferme. Este vorba despre trei fermieri importanţi de la marginea municipiului Suceava şi unul din Pătrăuţi care, ca în fiecare an, organizează asemenea centre, excepţie făcând anul trecut, când a fost pandemie” arată dr. Voloşeniuc. Cumpărătorii îşi poate alege singur mielul, sacrificarea se face sub control sanitar veterinar, carcasele sunt verificate şi marcate corespunzător, dar animalele vor fi comercializate numai la poarta exploataţiei, fie în pieţele agroalimentare, cu respectarea strictă a regulilor igienico-sanitare. Şeful DSVSA ţine să precizează că atâta oferta, cât şi cererea, pot creşte începând de astăzi. De aceea, nu este exclus ca să mai fie înregistrate cereri pentru autorizarea a încă unul-două centre de sacrificare a mieilor. „După estimările noastre vom avea minimum patru centre de sacrificare în jurul Sucevei. Bineînţeles, fermierii în cauză trebuie să respectate condiţiile existenţei unei camere special amenajate, cu sursă de apă, astfel încât poată face spălarea. De asemenea este obligatoriu asigurarea unui loc de depozitare a resturilor nedestinate consumului uman, a intestinelor, precum şi contractul cu o firmă de incinerarea a acestora” evidenţiază directorul executiv al DSVSA, menţionând că a acestea centre provizorii de sacrificare pot funcţiona până sâmbătă 24 aprilie, inclusiv. „Nu încurajăm oamenii să cumpere carne din portbagaje, ci direct de la fermieri, unde există garanţia că aceasta este proaspătă, de calitate, verificată sanitar veterinar” a declarat dr. Mihai Voloşeniuc, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

 

De Înviere

Bisericile trebuie să fie obligatoriu dotate cu mijloace de primă intervenţie la incendii

> Recomandată este păstrarea unui distanţe de siguranţă între lumânările aprinse ţinute în mâini şi persoanele din prejmă, astfel încât îmbrăcămintea acestora să nu se aprindă  

Înainte de Slujba Învierii Domnului, slujitorii bisericii vor aduce la cunoştinţa enoriaşilor regulile de utilizare a lumânărilor şi candelelor, precum şi modul de comportare în eventualitatea izbucnii unui incendiu, astfel încât să nu apară panica. Colonel ing. Costică Gheaţă, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina Suceava reliefează că în scopul evitării producerii blocajelor la o evacuare forţată, accesul biserici credincioşilor nu va fi permis peste capacitatea peste acestora.  Pentru lumânări vor fi disponibile locuri special amenajate, cu tăviţe umplute cu apă sau nisip,şi amplasate la distanţă de siguranţă faţă de materialele combustibile. Înainte de începerea slujbelor religioase, din interiorul lăcaşurilor de cult vor fi scoase covoarele, mochetele, scaunele şi băncile nefixate de pardoseală. Căile de evacuare vor fi menţinute în permanenţă libere, uşile vor trebui să se deschidă în exterior şi vor fi verificate, astfel încât să nu existe pericolul blocării. Este obligatoriu ca unităţile de cult să fie dotate cu mijloace de primă intervenţie la incendii, acestea trebuie să fie verificate la termen, iar personalul să fi fost instruit. Colonel ing. Costică Gheaţă, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina Suceava atrage atenţia asupra păstrării unui distanţe de siguranţă între lumânările aprinse ţinute în mâini şi persoanele din prejmă, astfel încât îmbrăcămintea acestora să nu se aprindă. Căile rutiere şi trotuarele către biserici nu vor fi blocate cu autoturismele personale, asigurându-se accesul facil la sursele de apă adiacente. Pentru a evita riscul incendierii, îndepărtată va fi şi vegetaţia uscată din jurul mormintelor. Pentru intervenţia în primă urgenţă în caz de incendiu, desemnat şi instruit va fi personal monahal, orice incident apărut urmând a fi anunţat la sistemul unic de urgenţă 112.       

 140 jandarmi vor patrula în apropierea lăcaşurilor de cult la Slujba de Înviere

> Aceasta „având în vedere şi faptul că la nivelul judeţului Suceava, şi în special în zona municipiului Suceava, s-a stabilit un număr considerabil de refugiaţi din Ucraina”  

Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul slujbelor religioase cu ocazia Sfintelor Paşti şi Învierii Domnului, între 24 şi 25 aprilie 2022, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va acţiona, în apropierea lăcaşurilor de cult de pe raza judeţului Suceava, cu 140 de jandarmi. Potrivit unui comunicat de presă la instituţiei sucevene, aceasta „având în vedere şi faptul că la nivelul judeţului Suceava, şi în special în zona municipiului Suceava”, s-a stabilit un număr considerabil de refugiaţi din Ucraina”.  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean va executa misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, în sistem integrat, având ca scop creşterea climatului de ordine şi siguranţă a cetăţeanului în spaţiul public, în toate cele nouă localităţi urbane şi rurale din zona de responsabilitate, iar patrulările în staţiunile montane şi pe traseele turistice vor fi intensificate.  „Zilnic, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean va acţiona, în medie, cu 65 de jandarmi în dispozitivul de menţinere a ordinii şi liniştii publice, pentru asigurarea intervenţiei oportune şi mediate. Se va asigura dispozitivul permanent de intervenţie în zona obiectivelor asigurate cu pază de către IJJ Suceava, precum şi în zonele identificate ca prezentând posibile riscuri de atacuri teroriste” explică general de brigadă Ionel Postelnicu, inspector-şef al IJJ Suceava. Patrule pedestre, patrule auto şi rezerve de intervenţie vor fi constituite în zonele de cazare a turiştilor, pe trase turistice şi în zonele aglomerate în care este posibilă săvârşirea de fapte penale, precum furturi din bagaje, autoturisme sau locuinţe, tâlhării, înşelăciuni, cerşetorie şi altele.     

17 aprilie 2022

 

Aveţi grijă cu ce vopsiţi ouăle!

> Important este ca, în cazul vopselei care conţine coloranţi alimentari, prezentă să fie menţiunea cu denumirea sau numărul „E”  al  acestora

  Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului desfăşoară controale tematice urmărind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, publicitatea şi comercializarea produselor alimentare specifice Sărbătorilor pascale. În vizorul comisarilor suceveni sunt peştele, produsele şi conservele din peşte, carnea preambalată,  ouăle, vopseau de ouă, ciocolata şi produsele din cacao, produsele de patiserie şi vinul vrac. Potrivit comisarului-adjunct Vasile Latiş, la importatori, distribuitori şi comercianţi vor fi verificate existenţa documentelor de provenienţă, starea ambalajelor, încadrarea în cantitatea netă declarată, proprietăţile organoleptice ale produselor, în cadrarea în termenul de valabilitate, condiţiile de depozitare, cât şi modul de informare a consumatorilor. Comisarul-adjunct Latiş atrage atenţia la caracteristicile de calitate şi etichetarea ouălor, recomandând achiziţionarea din unităţi autorizate, acestea trebuind a fi marcate pe coajă cu codul producătorului. Important este ca în cazul vopselei care conţine coloranţi alimentari, prezentă trebuie să fie menţiunea cu denumirea sau numărul „E” al colorantului. Comercianţii de pâine, produse de panificaţie, şi de produse de patiserie obţinute din produse congelate au obligaţia a de afişa la loc vizibil menţiunea respectivă. Este interzisă comercializarea produselor alimentare şi a celor nealimentare neamabalate în spaţiile destinate desfacerii vinului vrac. La produsele comercializate în vrac se vor specifica ingredientele care pot provoca alergii, produsele decongelate recent fiind inscripţionate cu această menţiune. „Tot în prejma Sărbătorilor pascale, CJPC Suceava desfăşoară o tematică proprie la unităţile de primire şi alimentaţie publică din judeţ. Se urmăreşte respectarea legislaţiei privind consumatorului în ceea ce priveşte serviciile oferite, cât şi a conformităţii produselor” subliniază Vasile Latiş, comisarul-adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.


Brânzeturile de Paşte vor fi însoţite denumirea produsului, locul producerii şi data obţinerii, cât şi de numele producătorului

> „Acestea trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorilor şi să nu conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare la om” arată dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare verifică modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea şi comercializarea laptelui şi a brânzeturilor obţinute în centrele de prelucrare a laptelui. În condiţiile în care Sărbătorile pascale se apropie, dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava informează că laptele şi comercilizarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi în târguri de către producătorii agricoli se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară  eliberate de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară. Laptele crud destinat vânării directe către consumatorul final sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli transmisibile la om şi care sunt crescute în exploataţii autorizate sau înregistrate sanitar veterinar. Micii producători care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie dă deţină fişe de sănătate care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completat de medicii veterinari din localităţile de origine. 


Brânzeturile obţinute în centrele de prelucrare a laptelui, şi care sunt destinate comercializării directe către consumatorul final, pot fi expuse la vânzare în spaţii special amenajate, în pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în tăvi confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, inox, ceramică). Pe durata transportului şi expunerii la vânzare, brânzeturile vor fi protejate corespunzător împotriva contaminării, folosindu-se recipiente din plastic şi pungi din plastic incolore. Permisă este păstrarea şi transportarea în recipiente confecţionate tradiţional, respectiv în putini, în condiţiile în care acestea sunt curate şi  identificate corespunzător. În vedere asigurării trasabilităţii, brânzeturile vor fi însoţite de informaţii referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii şi data obţinerii. În acest sens sunt recomandate metode diverse de etichetare, precum aplicarea pe ambalajul de transport  a unor etichete adezive, utilizarea de pagini imprimate sau afişarea, pe durata comercializării, a unor tăbliţe sau panouri aplicate în dreptul produsului prezentat. Comercializarea directă către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri a brânzeturilor obţinute în centrele de prelucrarea a laptelui se face în ambalaje de desfacere corespunzătoare,  adică pungi din plastic alimentare şi din hârtie cerată  alimentară sau în alte recipiente curăţate şi igienizate corespunzător. „Laptele şi brânzeturile obţinute în centrele de prelucrarea a laptelui trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorilor şi să nu conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare la om” arată dr. Mihai Voloşeniuc, direcor executiv la Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

 

DSP controlează unităţile care organizează mese de Paşte

>  În cazul apariţiei suspiciunilor de toxiinfecţii alimentare, la unităţile incriminate vor fi recoltate probe

Unităţile de alimentaţiei publică organizatoare de evenimente festive cu ocazia Sărbătorilor pascale sunt verificate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică. Directorul executiv Olivia Ioana Vlad anunţă că urmărite vor fi condiţiile de alimentare cu apă potabilă curentă; felul în care se face colectarea şi îndepărtarea reziduurilor; asigurarea circuitelor funcţionale; condiţiile de funcţionare a instalaţiilor frigorifice; dotarea cu materiale de întreţinere a igienei şi existenţa sistemelor de protecţie împotriva rozătoarelor şi insectelor.  De asemenea, verificate sunt prezenţa echipamentului de protecţie şi celui de lucru ale personalului, dar şi întreţinerea grupurilor sanitare, cabinelor de duş şi boxelor pentru reziduuri. Importantă este inclusiv păstrarea, timp de 48 de ore, la o temperatură de + 4 grade Celsius, a probelor de meniuri servite turiştilor. La toate acestea, se adaugă verificarea respectării intervalului de 3 luni între acţiunile de dezinsecţie şi a celui de 6 luni în cazul operaţiunilor de deratizare. Nu în cele din urmă, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică verifică respectarea condiţiilor de colectare a deşeurilor solide, sub aspectul dotării unităţii cu recipiente metalice sau cutii, cu pungi de material plastic etanş, asigurarea unei evacuări ritmice a acestora, recipientele urmând a fi spălate şi dezinfectate după golire. Potrivit directorului executiv Olivia Ioana Vlad, în cazul apariţiei de suspiciuni de toxiinfecţii alimentare, la unităţile incriminate vor fi recoltate probe de apă pentru examene bacteorologice şi chimice, probe de alimente pentru examene bacteorologice, precum şi probe de sanitaţie de pe suprafeţe, utilaje şi tegumente.               

14 aprilie 2022


  Atenţie la ouăle de Paşte !

> Dr. Mihai Voloşenic recomandă achiziţionarea de ouă marcate cu codul producătorului, cele cu coaja crăpată sau lovită trebuind a fi retrase de la vânzare

Personalul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava va face examenul ovoscopic al ouălor valorificate în pieţe agroalimentare şi târguri de către producătorii particulari. Anunţul este făcut de dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA, care precizează că producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare trebuie să fie supuse înregistrării şi autorizării sanitare veterinare. De asemenea, transportarea ouălor se va face numai în mijloace auto autorizate  sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare vor fi asigurate condiţii de temperatură şi igienă corespunzătoare. Şeful DVSA Suceava recomandă achiziţionarea de ouă marcate cu codul producătorului care să provină din centru de ambalare autorizate, în conformitate cu standardele europene privind comercializarea ouălor. „Ouăle cu coaja crăpată sau lovită vor fi retrase de la vânzare şi vor fi dirijate către o unitate de neutralizare” subliniază dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

 Paisprezece persoane au fost prinse lucrând fără contract individual de muncă

> Pentru muncă nedeclarată au fost sancţionați 7 angajatori, valoarea amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 180.000 de lei

În luna martie, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au făcut 302 de controale, dintre care 231 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 71 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful instituţiei sucevene, informează că, în baza neregulilor constatate, controlorii au aplicat 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 308.500 de lei. Astfel, pe partea de relaţii de muncă, cele 231 de verificări s-au lăsat cu 94 de amenzi însumând 294.500 de lei. Pe durata controalelor, inspectorii de muncă au descoperit 16 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Între acestea, o persoană care era prezentă la muncă în afara programului de lucru stabilit prin contractul individual de muncă cu timp parțial şi o altă  persoană pentru care contractul individual de muncă nu fusese transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Inspectorul-şef Romeo Butnariu face cunoscut că 14 persoane au fost depistate lucrând fără contract individual de muncă. În consecinţă, pentru muncă nedeclarată au fost sancționaţi 7 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 180.000 de lei. Deficienţele frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă ţin neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal. Luna trecută, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-a făcut 71 de controale şi s-au aplicat 57 de amenzi totalizând 14.000 de lei. Între neregulile constatate de controlori sunt cele referitoare la faptul că nu s-a organizat activitatea de prevenire şi protecţie; nu s-au aplicat semnalizările de securitate; nu s-a ținut evidența zonelor cu risc ridicat; nu s-au îndeplinit măsurile dispuse de inspectorul de muncă; nu s-a făcut instruirea lucrătorilor; nu s-au efectuat verificările periodice şi nu s-a făcut controlul medical periodic.

 

Cadrele didactice care obţin venituri din meditaţii sunt în vizorul organelor fiscale

> Finanţele au în obiectiv şi fenomenul nedeclarării  veniturilor din chirii, dar pe cele realizate din activităţi de înfrumuseţare sau întreţinere corporală 

Trei proiecte-pilot privind stimularea conformării voluntare la plată vor fi derulate pe durata anului 2022, anunţă printr-un comunicat de presă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, în care se subliniază că acestea se vor concentra pe informarea contribuabililor vizavi de obligaţiile fiscale pe care le au. Conform sursei citate, vizate fizice cadrele didactice şi alte persoane care pot obţine venituri din meditaţii, peroanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cât şi persoanele fizice care  adună  venituri din prestarea de activităţi de înfrumuseţare şi  întreţinere corporală.

Într-o primă etapă Proiectul „Venituri realizate de contribuabili-persoane fizice din meditaţii, activităţi educaţionale şi alte forme de învăţământ” se desfăşoară în  judeţele Cluj şi Sibiu, a acesta urmărind identificarea unor instrumente de lucru în zona conformării voluntare în cazul cadrelor didactice și a altor persoane care prestează servicii de meditații, „care să aducă eficiență și rezultate satisfăcătoare, în vederea replicării pe o scară mai  largă, pe un termen mediu și lung”. Desfăşurat judeţele Brașov și Constanța, Proiectul „Venituri realizate de contribuabili-persoane fizice din cedarea folosinței bunurilor” își propune să prevină și să reducă fenomenul de sub-declarare, de nedeclarare a veniturilor din chirii, respectiv de cedare a folosinţei bunurilor și de neînregistrare în scop fiscal. În cele din urmă, Proiectul „Venituri realizate de contribuabili-persoane fizice din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare sau întreţinere corporală” se va desfăşura la nivelul municipiului București și al judeţului Ilfov urmărind creşterea gradului de informare a contribuabililor care realizează sau care intenționează în viitor să realizeze venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală. „O informare activă va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul neconformării în cazul unor controale sau inspecții fiscale” se evidenţiază în comunicatul de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.  

 Inspectorii de muncă au descins în brutării şi în magazinele de pâine

> O firmă folosea un lucrător fără contract de muncă, neregulile constate în tipul verificărilor fiind sancţionate cu 59 de avertismente

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat Campania pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și de verificare a modului în care sunt respectate dispoziţiile legale la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile fabricării produselor de brutărie, produselor făinoase, comerţului cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei sucevene, pe partea de relaţii de muncă în acţiune au fost antrenaţi 16 inspectori de muncă, aceştia controlând 53 angajatori. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că pentru muncă nedeclarată a fost sancţionat un angajator, la acesta fiind depistat o persoană care lucra fără a avea întocmit contract individual de muncă. Totodată, pentru alte încălcări ale legislaţiei specifice controlorii au dat şi 4 avertismente. Deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au ţinut de nerespectare termenului de transmitere în Reges a suspendării contractului individual de muncă; neinformarea ITM asupra folosirii muncii de noapte şi evidenţa orelor de muncă neconformă cu programul desfăşurat de salariaţi. În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, controlorii verificând 27 angajatori şi sancţionând pe 25 dintre aceştia. În urma neregulilor depistate au fost aplicate au fost 55 avertismente .Printre principalele deficienţe descoperite şi sancţionate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava se numără neacordare echipamentului individual de protectie; semnalizări de SSM deficitare; neefectuarea verificării periodice a stării de sănătate; nedesemnarea lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor; lipsă verificare periodică prize de pământ; lipsa unor apărători la unele dintre echipamentele de muncă; instruirea necorespunzătoare a lucrătorilor, cât şi lipsa verificării periodice a echipamentelor de muncă.

13 aprilie 2022

 Sanitar veterinarii suceveni declanşează seria controalelor premergătoare Sărbătorilor pascale

> În cazul în care sunt constatate încălcări ale reglementările în vigoare, controlorii vor aplica sancţiuni sau vor dispune suspendarea activităţii unităţii în neregulă, atrage atenţia dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava intensifică seria controalelor pentru verificarea condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle,  dar şi alte alimente de origine animală destinate consumului uman. Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv la DSVSA,  în scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, în perioada Sărbătorilor pascale în care, în mod tradiţional, creşte consumul de alimente de origine animală, medicii sanitari veterinari vor verifica modul în care sunt respectate reglementările în vigoare în pieţele agroalimentare, abatoarele şi centrele cu activitate temporară de sacrificare a mieilor, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi în cele de depozitare a alimentelor de origine animală. Controalele vor viza inclusiv carmangeriile, măcelăriile şi unităţile de alimentaţie publică de tipul pizzeriilor, take-away, dreve-in şi al restaurantelor care prepară hrană în incinte sau în sistem de livrare la comandă. În vizorul inspectorilor sanitari veterinari vor fi, totodată, pensiunile, cofetăriile, laboratoarele de cofetărie şi laboratoarele de patiserie, cafenelele, supermaerketurile, hipermarketurilor, magazinele alimentare şi depozitele alimentare. Până pe 24 aprilie 2022, la sediul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor este asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, consumatorii putând sesiza aspecte privind în încălcarea normelor sanitare veterinare. Directorul executiv dr. Mihai Voloşeniuc recomandă ca aprovizionarea cu carne de miel să se facă numai din abatoare autorizate şi din centrele sau spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea ovinelor. În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care este valorificată carnea şi alte produse de origine animală este asigurat personal sanitar veterinar permanent. În cazul în care, cu prilejul controalelor, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare inspectorii sanitari veterinari vor aplica sancţiuni contravenţionale sau vor dispune măsura suspendării, până la înlăturarea deficienţelor, a pieţelor agroalimentare, unităţilor de procesare şi unităţilor de comercializare.