22 septembrie 2021


Cu fonduri din bugetul propriu

Trepte antiderapante de marmură sau de granit de 180.000 de lei, la intrarea în Primăria Suceava

>Repararea vechilor trepte nu a fost acceptată în proiectul cu fonduri europene de creştere a eficienţei energetice a imobilului din Areni   


Treptele de la intrarea în sediului din Areni al Primăriei municipiului Suceava va intra în reabilitare. „Din păcate reabilitarea treptelor Primărie nu a fost eligibilă prin proiectul pe fonduri europene. Tocmai de aceea o vom face pe fonduri proprii” subliniază şeful executivului municipal sucevean. Lungu spune că, potrivit evaluării făcute, lucrările costă circa 280.000 de lei, procedura de licitaţie fiind în curs. „Îmi propun ca, până la data la care vom dezveli bustul Franz Cavaler de Loges, să fie reabilitate şi aceste trepte” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei, adăugând că, reabilitarea se va face cu marmură sau granit antiderapnate. Monumentul dedicat lui Franz Cavaler de Loges, „primarul care a transformat Târgul Sucevei în oraş” ar urma să fie dezvelit pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei.  Execuţia adjudecată la licitaţie costă 100.000 de lei, bustul urmând a fi realizat de Emil Scripcaru, autorul şi al monumentului lui Iancu Flondor, amplasat lângă Palatul Administrativ şi inaugurat cu prilejul Celebrării Centenarului Marii Unii din 1918. Lucrările de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei Suceava a fost au fost făcute de Loial Impex, câştigătoarea licitaţiei. Reactualizat la 6,69 milioane de lei fără TVA, proiectul cu fonduri europene nermbursabile, în cadrul
Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”,
a avut o durată de realizare este de 24 de luni, printre principalele intervenţii numărându-se îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii; reabilitarea și modernizarea instalaţiilor de preparare și transport agent termic; utilizarea resurselor regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie termică  de încălzire și preparare a apei calde de consum; montarea unei pompe de căldură; demontarea caloriferelor şi înlocuirea cu ventilo-convectoare; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată și durată mare de viaţă; înlocuirea lifturilor şi a circuitelor electrice.