Card de
acces gratuit la staţiile de încărcare a autovehiculelor electrice până în
martie 2023
>Acesta va fi eliberat persoanelor
fizice şi persoanelor juridice din Suceava, doar după ce se va face dovada
inexistenţei datoriilor la bugetul local
Un proiect
de hotărâre de pe odinea de zi a şedinţei lunare a Consiliului Local vine să
stimuleze utilizarea, în municipiul Suceava, a vehiculelor electrice nepoluante
cu propulsie integral electrică sau hibrid „plug-in”. Astfel, în baza
propunerii legislative a primarului Ion Lungu, proprietarii şi utilizatorii de
vehicule electrice vor avea acces la staţiile de încărcare a acumulatorilor
electrici până pe 23 martie 2023. Iniţiativa este urmare a unei perioade
limitate în care locuitorilor reşedinţei de judeţ, dar şi persoanelor juridice,
li s-a oferit acces gratuit la infrastructura de încărcare, iar pentru
vehiculele electrice nu s-a perceput impozitul anual. „Toate aceste măsuri au
făcut ca numărul autovehiculelor electrice să înregistreze o creştere
accentuată, deşi ponderea lor este încă redusă în totalul parcului auto” se
arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, în care se mai
menţionează că agenţii economici au investit în maşini electrice pentru livrări
sau transport în regim taxi. Pentru a beneficia de noua facilitate,
posesorii şi utilizatorii de vehicule electrice sau hibride „plug-in” din
reşedinţa de judeţ vor primi în custodie un card. Acesta va fi eliberat şi
înmânat doar după ce se va face dovada inexistenţei datoriilor la bugetul
local. Totodată, este obligatoriu ca proprietarii sau utilizatorii să
domicilieze în reşedinţa de judeţ, facilitatea fiind acordată inclusiv firmelor
sau reprezentanţelor, filialelor, sucursalelor, punctelor de lucru sau
unităţilor subordonate cu sediul în Suceava. De asemenea, autovehiculele
electrice trebuie să fie înmatriculate în municipiul Suceava. Cu 939.455 de lei
de la Administraţia Fondului de Mediu, pe raza urbei vor fi montate 7 staţii de
reîncărcare a acumulatorilor autovehiculelor electrice. Câte o staţie va fi
amplasată pe strada „Republicii”, în spatele Complexului comercial „Bucovina”
şi în zonele Teatrului Municipal „Matei Vişniec” şi a parcării de pe strada
„Gheorghe Doja”. Câte două staţii de reîncărcare vor fi amenajate în preajma Universităţii „Ştefan cel Mare” şi
în parcarea Hotelului „Bucovina”. În cadrul Proiectului
Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, cu un
buget total de 2,77 de milioane de franci elveţieni, în Suceava au fost amenajate
14 staţii de încărcare standard, 14 staţii de încărcare rapidă, 56 de locuri de
parcare pentru vehicule electrice, precum şi un dispecerat.