Cu până la 40 de cazuri
pe zi,
Municipiul Suceava riscă scenariul „roşu” de pe 1 ocotmbrie
>„Este o situaţie care se repetă,
la fel ca anul trecut, poate chiar mai grav” spune primarul Lungu
>Lungu face apel la părinţi să-şi monitorizeze
copiii şi să anunţe şcoala dacă apar manifestări deosebite
Ion Lungu primarul municipiului Suceava este îngrijorat de ritmul
infectărilor cu SARS-CoV-2, apreciind, ieri, într-o conferinţă de presă, că din
acest punct de vedere lucrurile nu merg pe direcţie optimistă. Pentru
municipiul Suceava fuseseră raportate, marţi, 246 de cazuri active de COVID-19,
cu o incidenţa a noilor îmbolnăviri de 1,53 la mia de locuitori. „Din păcate,
lucrurile nu evoluează într-o direcţie bună. Sunt de-a dreptul îngrijorat de cum
arată lucrurile în municipiu. Dacă va merge tot aşa, cu 20, 30, 40 de cazuri pe
zi, sigur că, la începutul lunii octombrie o să ne blocăm” a opinat şeful
executivului municipal, adăugând că astfel de va trece în scenariul roşu”, care
s-ar traduce în învăţământ on line, restricţii comerciale, măsuri care „nu sunt
foarte prietenoase cu şcoala, cu mediul de afaceri şi celelalte activităţi”. „Nu
avem altă soluţie decât să facem apel la suceveni să respecte regulile legate
de pandemie, referitoare la purtarea măştii de protecţie, păstrarea distanţei
fizice, spălarea mâinilor şi, nu în ultimul rând, la vaccinare” a reliefat
Lungu. Edilul-şef evidenţiază că, din nefericire, numărul locuitorilor
reşedinţă de judeţ care se vaccinează este unul mic. Astfel, săptămâna trecută au
fost inoculate 588 de doze, dintre care 396 la Iulius Mall, iar 192 la Shoping
City Center. De la începutul campaniei, în capitala de judeţ s-au folosit
70.030 de doze de vaccinuri COVID-19. „Am făcut eforturi, am amenajat centrele
de vaccinare, dar, din păcate, în Suceava campania nu merge cum trebuie” arată
Lungu. În ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou”
Suceava, Lungu a precizat că la Secţia ATI este ocupată la întreaga capacitate,
ca, de altfel, şi la celelalte unităţi sanitare din judeţ, primarul remarcând
că „este o situaţie care se repetă, la fel ca anul trecut, poate chiar mai
grav”. În urma discuţiilor purtate cu oficialii
din conducerea Direcţia de Sănătate Publică,
de la 1 octombrie un centru de vaccinare va fi deschis la Universitatea
„Ştefan cel Mare”. „Fac apel, în special la părinţi, să urmărească pe copii,
să-i monitorizeze şi să anunţe şcoala dacă apar manifestări deosebite. Până în
acest moment, nu am informaţii despre vreun focar în şcoli sau alte instituţii”
a subliniat Ion Lungu, primarul municipiul Suceava.