29 iunie 2021

 

Suceava se înfrăţeşte cu oraşul belgian Schaarbeek

>Acesta are aproximativ acelaşi număr de locuitori ca şi municipiul  reşedinţă de judeţ, găzduind o comunitate de 4.000 de români, printre care foarte mulţi suceveni   

Municipiul Suceava se va înfrăţi cu oraşul Schaarbeek din Regiunea Bruxelles, Belgia. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, conform căruia iniţiativa aparţine comunităţii de români din oraşul belgian, acesta vând o populaţie de aproximativ 144.000 de locuitori, una similară celei a Sucevei. Lungu susţine că în Schaarbeek trăiesc şi muncesc circa 4.000 de români, printre care mulţi suceveni, de aceea o asemenea înfrăţire ar fi binevenită. „Vom da curs acestei înfrăţiri. Sunt foarte mulţi români acolo, iar dintre aceştia foarte mulţi provin din judeţul Suceava” a evidenţiat primarul Ion Lungu. La începutul anului 2020, municipiul Suceava a perfectat un acord de înfrăţire cu  comuna Mahala, Raionul Noua Suliţă, Regiunea Cernuţi, în 2019 fiind semnat acordul de cooperare dintre municipiul Suceava şi municipiul Yinchuan, Regiunea Autonomă Ningxia Hui. În 2018, un parteneriat a fost încheiat între reşedinţa de judeţ şi Bethleem, oraş din Palestina, aflat la 10 km sud de Ierusalim şi stabilit ca locul de naştere a lui Iisus Hristos. Un alt parteneriat mai fost perfectat în 2017, cu municipiul Soroca, Raionul Soroca, Republica Moldova. Un acord de înfrăţire ca fost iniţiat în iunie 2019, când o delegaţie a municipiului Karavas, Districtul Kyrenia, Republica Cipru, a vizitat Suceava, cu prilejul unei expoziţii de obiecte de dantelă din patrimoniul naţional al acestei ţări, manifestare organizată la Muzeul de Etnografie şi Folclor. De asemenea, municipiul Suceava este înfrăţit cu oraşele Sosnoviecz din Polonia, Cernăuţi din Ucraina, Laval din Franţa. De-a lungul timpului, Suceava a colaborat cu mai multe autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate, printre care Harisburg din SUA, Aalborg din Danemarca, Liverpool din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Avignon din Franţa, precum şi cu Napoli şi Potenza din Italia.