În martie
Explozie de cereri pentru autorizarea de noi
construcţii
- Faţă de aceeaşi lună din 2020, numărul
autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale înmânate în judeţ a
crescut cu aproape 40%
În luna martie 2021, în judeţul Suceava au fost
eliberate de 221 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale,
informează Direcţia Judeţeană de statistică Suceava, conform, căreia numărul autorizărilor
a înregistrat o creştere de 27% comparativ cu luna februarie a anului în curs.
Conform Buletinului statistic lunar, faţă din urmă cu un an, respectiv în comparaţie cu luna martie 2020,
numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale înmânate în
judeţ a crescut cu 39%. Potrivit sursei citate, din totalul autorizaţiilor de
construire pentru clădiri rezidenţiale din martie 2021, 29% au fost întocmite
în mediul urban şi 71,0% în mediul rural. În judeţul Suceava s-au înregistrat 5%
din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna martie
2021 la nivel naţional, în ţară fiind înregistrate 4.456 de autorizaţii. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, din cele
de 794 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale acordate în martie 2021,
judeţul Suceava are o pondere de 27,8%, în celelalte judeţe fiind înregistrate
următoarele procentaje: Iaşi-35%, Bacău-14%, Neamţ-12,9%, Vaslui-5,3% şi
Botoşani-5%. În intervalul 1 ianuarie-31 martie 2021, în judeţul Suceava s-au
eliberat 526 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, valoare
cu 0,6% mai mică faţă de aceeaşi perioadă din anul 2020, când aprobate au fost 529
de autorizaţii de construire.