02 iunie 2021

 

Piaţa Mică modernizată va fi acoperită până în toamnă

>Modernizarea piețele agroalimentare constituie o prioritate pentru orașul nostru” a subliniat primarul Ion Lungu, precizând că la rând vine zona comercială din spatele Pieței Centrale

Începute efectiv în septembrie 2019, lucrările de construire a halei cu parcare subterană în Piaţa agroalimentară „George Enescu” din municipiul Suceava sunt în grafic, a anunţat ieri, primarul Ion Lungu, care a precizat că, în prezent, se montează structura metalică. „Până în toamnă piața va fi acoperită și vor fi montate panourile sandwich termoizolante” arată primul gospodar al oraşului. Edilul-şef ţinut să menţioneze că la subsolul actualului edificiu a fost amenajată, încă de anul trecut, o parcare subterană cu 70 de locuri. Câştigătoarea licitaţiei de execuţie este asocierea de firme SUCT, Loial Impex și Don Proiect Suceava, pentru 10,24 de milioane de lei şi cu o perioadă de execuţie de 24 de luni. În prima etapă au fost prevăzute lucrări de rezistenţă aferente parcării, cât şi unele de la parter şi acoperiş, inclusiv de la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, instalaţiile de apă, instalaţiile de încălzire şi instalaţiile sanitare. Etapa a doua include lucrări de „închideri perimetrale”, respectiv de montare de pereţi şi ferestre, dar şi de finalizare a instalaţiilor, inclusiv a celor de ventilaţie. Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 de metri pătraţi, soluţia tehnică fiind aceea a realizării unei parcări subterane locuri, cu acces auto şi pietonal din strada „Saturn”, dar şi la Aleea comercială, însă numai pentru pietoni. Peste parcare  este amenajat un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan. „Modernizarea pieţelor agroalimentare constituie o prioritate pentru orașul nostru. Menţionăm faptul că, în acest an, a fost modernizată și redeschisă piața din cartierul Ițcani. După ce finalizăm lucrările la Piața <George Enescuu>, vom moderniza anul viitor zona comercială din spatele Pieței Centrale” a evidenţiat Ion Lungu, primarul Sucevei.