Cu întârzieri ale compensărilor
făcute din bugetul de stat
Primăria Suceava este în
grafic cu plata medicilor din centrele de vaccinare
>„Am mai recuperat bani
din fondurile care vin de la Guvern, însă nu aşa cum ne-am dori noi” arată primarul
Ion Lungu
Personalul angrenat în campania de vaccinare din centrele înfiinţate de Primărie în municipiul Suceava a fost în mare parte plătit pentru munca pe care a făcut-o. Primarul Ion Lungu spune că plata medicilor se face prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică, cu fonduri disponibilizate de Misterul Sănătăţii. „Primăria municipiului Suceava îşi face datoria. Noi am plătit ceea ce a fost partea noastră. Sigur, sunt sume de bani care vin de la de la DSP, prin Ministerul Sănătăţii. Nu avem o situaţie la zi, dar ştiu că au fost nişte întârzieri, dar nu doar la noi, ci în toată ţara. Dar cred că suntem în grafic, astăzi” a subliniat Lungu.
În sensul celor
menţionate, la sfârşitul lunii trecute, Consiliul Local al municipiului Suceava
a aproba, prin rectificarea bugetului local, alocarea unei sume de 700.000 de
lei cu destinaţia acoperirii cheltuielilor cu campania de vaccinare. Demersul
pe fondul deschiderii unor noi centre de vaccinare. Este vorba despre cel din
parcarea Shoppping City Center, primul de tipul „drive-thru” din Suceava, în
care se inoculează serul Pfizer-BionTech. La centrul de vaccinare din Sala de
sport a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” au fost deschise au fost noi
fluxuri de vaccinare cu Pfizer-BionTech, în intervalul 14-16 mai tot în acelaşi
spaţiu fiind ţinut maratonul de vaccinare. Un noul flux de vaccinare fusese
introdus, la cel moment, şi la Iulius Mall, cel de administrare a serului
Johnson&Johnson.
Conform Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 3 din 2021 privind recrutarea şi plata personalului
implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea de măsuri în
domeniul sănătăţii. „bugetele locale se rectifică în plus pe măsură care sumele
se decontează de către autorităţile administraţiei publice locale şi se primesc
alte sume cu aceeaşi destinaţie de la bugetul de stat”. „Am mai recuperat din
banii aceştia care vin de la Guvern, însă nu aşa cum ne-am dori noi” a punctat
Ion Lungu, primarul Sucevei.